Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
PNL MEDGIDIA ARE CU CE!

PNL MEDGIDIA ARE CU CE!(1560)

E vremea târgurilor și a iarmaroacelor electorale cu strigături, atât din punct de vedere calendaristic, cât și tactic. Și în politică, dar, mai ales, în politică, se caută produsele BIO, dar slabe speranțe să găsești așa ceva…

Care este șeful ăla de partid care nu își dorește un candidat propriu BIO! Nebun să fii să refuzi așa ceva! Suntem într-o perioadă în care toate partidele sunt invitate să se prezinte și să se laude singure, după cum le este obiceiul, în campaniile electorale. Nu are rost să o dăm la întors, că e albă, că e lată, suntem în campanie electorală de-a binelea!Nu de-a binelea,ci de probă…

Pe politicieni, îi dau de gol discursurile sforăitoare. Se numesc astfel pentru că te apucă sforăitul cînd le asculți. Sunt discursuri reci, lipsite de substanță. Tactica a rămas aceeași. Cine țipă cel mai tare! Cine spune ăla este! Ba pe-a mamei dumneavoastră! Ba-i aici, ba nu-i aici, ba-i la groapa cu furnici!

Bălăcăreală în toată regula. Ca la târg. Deloc întâmplător, între politică și Obor sunt foarte multe asemănări. Și în politică, precum și în viața de zi cu zi, este important să știi să îți prezinți și să îți vinzi marfa. Foarte bine, domnule politician, laudă-te! Dar ai cu ce?

Unii au cu ce. Alții nu au cu ce, dar inventează! Culmea este că cei care au cu ce să se laude, nu o fac! O astfel de situație de neînțeles o întâlnim în PNL! În timp ce unii ne inundă cu vorbe fără valoare, PNL are cu ce se lăuda, dar nu o face! Din prea multă modestie? Nici așa nu e bine! Te uită lumea! Faptele sunt o piedică în calea uitării. Și, vorba aia, nu reprezintă o piedică oarecare.

La Medgidia, a început construcția unei fabrici de amidon. E promisiunea primarului liberal Vrabie în derulare...O inițiativă la care, prin votul lor, coautori sunt și consilierii locali liberali, care au format, în fine, o echipă! Precizare. PNL Medgidia s-a revigorat. A început să semene cu o organizație adevărată. A căpătat personalitate. Nu mai ajunge oricine la urechea liberală cu tot felul bârfe…

PSD-ul Luminiței Vlădescu nu mai este de capul său! Și ce e mai important, vocea liberală este din nou auzită în spațiul Medgidiei și dincolo de el...Despre liberalii de la Medgidia, iată, se poate scrie și de bine...La Medgidia, taxele nu mai înfricoșează pe nimeni! Altă măsură liberală cu care nu se poate lăuda oricine! Nu vreau să torn gaz pe foc, dar cred că știu cui nu-i convine că PNL Medgidia a renăscut ca partid! Sunt aceleași personaje care au susținut că primarul Vrabie nu va face casă bună cu liberalii, după ce, cu câțiva ani în urmă, a fost contestat de primarii-senatori din PNL. Mitrana, Cristea etc.

Și eu care eram convins că liberalii știu să se bucure și să aprecieze că la inițiativa unui primar de-al lor se construiește o fabrică! Da de unde! Mult mai de preț este Florin Mitroi, antrenat ca să îl lovească sub centură pe Bogdan Huțucă, doar, doar și-o da demisia din fruntea PNL Constanța! Robert Boroianu nu știe că cine sapă groapa altuia cade sigur în ea! Că o să vină o zi când aceiași primari-senatori, care au în mână voturile,vor decide și soarta lui! Abia atunci va realiza și domnia sa că fără susținerea lui George Dragomir e frunză în vânt în PNL!

Revin asupra conflictului din PNL Constanța. Reamintesc declarația lui Boroianu: “Situația din partid nu va rămâne așa cum vrea Huțucă!” Deocamdată, Huțucă își vede de treabă și Boroianu de diversiuni și de Gepeto!

Nu știți cine este Gepeto? Un bătrânel amărât pe care Roberțel îl îngrijește de dimineața până seara! Firesc, e fabrica lui de mezeluri! Și partidul ? De partid au grijă Huțucă și liberalii autentici. Tot de dimineața până seara târziu! Drept răsplată, sunt hărțuiți!

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.