Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie

Catolicii sărbătoresc duminică Paştele(1651)

În Biserica "Sf.Anton " din Constanţa, celebrările din timpul Săptămânii Sfinte şi din Solemnitatea Învierii Domnului au ajuns la Patima Domnului. În sambata sfântă (Vigilia Pascală), începând cu ora 23:00, tot la Biserica "Sf. Anton", romano-catolicii vor incepe celebrarea Invierii Domnului, ne-a declarat Monseniorul Ieronim Iacob, vicar episcopal de Dobrogea şi paroh al Bisercii "Sf. Anton".
Paştele, indiferent de data la care este sărbătorit, reprezintă cea mai mare sărbatoare a creştinilor. Doi ani la rând, în 2010 şi 2011, Paştele a fost sărbătorit în aceeasi zi de toţi creştinii - ortodocşi, catolici, greco-catolici, evanghelici şi reformaţi, dar şi de cei din cultele neoprotestante. Următorul an în care Paştele va fi din nou sărbătorit în aceeaşi zi, respectiv la 20 aprilie, de ortodocşi şi catolici va fi 2014. Numele sărbătorii vine de la cuvântul "pesah" al vechilor iudei, care înseamnă "trecere", a mai spus Monseniorul Iernonim Iacob.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.