Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, și o parte dintre consilierii locali municipali s-au aflat joi seară în cartierul Km 4-5, pe străzile Prelungirea Câmpinei și Intrarea Ion Ursu pentru a demara campania de strângere de semnături în vederea asfaltării celor două străzi

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, și o parte dintre consilierii locali municipali s-au aflat joi seară în cartierul Km 4-5, pe străzile Prelungirea Câmpinei și Intrarea Ion Ursu pentru a demara campania de strângere de semnături în vederea asfaltării celor două străzi(912)

Aceste două drumuri sunt efectiv de pământ și nu au fost niciodată asfaltate, deși oamenilor li s-a promis în fiecare campanie electorală că va fi rezolvată problema, care, din punctul nostru de vedere, nu mai ține de dezvoltare, ci de bun simț și de dreptul cetățenilor la condiții civilizate de trai.

Din păcate, în Constanța cea bogată a primarului Făgădău, oamenii sunt nevoiți să meargă prin noroaie pentru că municipalitatea nu a găsit niciodată de cuviință a investi bani acolo unde este cu adevărat nevoie.

De asemenea, sutele de persoane care locuiesc pe Prelungirea Câmpinei sunt în mare pericol în cazul unei situații de urgență deoarece deschiderea străzii nu este suficient de mare pentru a permite accesul mașinilor de pompieri sau ambulanțe.

Având în vedere situația constatată pe teren, consilierii locali ai PNL Constanța vor iniția două proiecte de hotărâri, pe care le vor pune pe masa primarului Făgădău alături de semnăturile cetățenilor din zonă.

Primul proiect de hotărâre va consta în împuternicirea primarului Decebal Făgădău pentru a iniția și duce la bun sfârșit procedurile pentru obținerea unei Hotărâri de Guvern în vederea transferului de la MApN a unei bucăți de teren situat în vecinătatea intrării pe strada Prelungirea Câmpinei. Astfel se va putea lărgi accesul pe această stradă, pentru ca mașinile serviciilor de urgență să poată interveni în caz de necesitate.

Cel de-al doilea proiect de hotărâre prevede reabilitarea și asfaltarea celor două străzi de pământ, cu asigurarea unei lățimi suficiente pentru traficul auto și includerea fondurilor necesare pentru această investiție în bugetul anului 2020.

„Solicităm public primarului Făgădău să dea curs acestor proiecte de hotărâri și să le transpună în fapte, deoarece acești oameni merită să trăiască în condiții decente”, a declarat președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.