Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Ce s-a întâmplat la şedinţa Consiliului Local Constanţa

Ce s-a întâmplat la şedinţa Consiliului Local Constanţa(2450)

Consilierii locali ai Municipiului Constanţa s-au reunit în cadrul unei şedinţe ordinare. Pe ordinea de zi s-au aflat 35 de proiecte de hotărâri, alte cinci proiecte fiind pe ordinea suplimentară.

Un moment important al şedinţei a vizat două proiecte de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare. Este vorba despre Petre Zamfir, în vârstă de 93 de ani, contraamiral în rezervă, veteran de război care a fost îmbarcat pe distrugătorul „Regina Maria”, submarinele „Delfinul” şi „Rechinul”, participând la toate acţiunile de luptă ale acestor nave în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, şi despre Constantin Gheorghe, de 90 de ani, general de divizie aeriană cu două stele, veteran de război, pilot de aviaţie cu un stagiu de trei ani pe câmpurile de luptă.
Deşi în mod normal ei ar fi trebuit să primească câte un lot de teren în Constanţa, cei doi au renunţat la aceste drepturi materiale spunând că le este suficientă recunoştinţa. În schimb, au primit cheia oraşului şi câte o diplomă.


Ca de obicei, toate proiectele au fost votate pe bandă rulantă, până la un moment dat, când consilierul local Iustin Fabian Roman, de la PDL, a cerut explicaţii cu privire la proiectul privind aprobarea documentaţiei de achiziţie a lucrărilor de construcţii, inclusiv a serviciului de proiectare - PT, DTAC, DDE- aferent obiectivului de investiţii construire unităţi locative modulare în municipiul Constanţa şi lucrări tehnico-edilitare aferente - Campusului social Henri Coandă. Proiectul iniţiat de primarul Radu Mazăre a stârnit discuţii aprinse. Mai exact, consilierul Roman a spus că preţul stabilit ar fi unul nejustificat, iar în documentaţia lucrărilor nu sunt incluse străzile.

„Suma cuprinde tot ce este specificat în caietul de sarcini. Studiul de fezabilitate a fost întocmit de un specialist. Pe lângă construcţii vorbim de mobilier, holuri, străzi, alei. Dacă nu vă convine, altă dată, căutaţi voi alţi specialişti. Eu nu mă bag peste specialişti. Dacă asta au stabilit înseamnă că aşa este. Ei au pregătire ştiu mai bine care este treaba acolo. Haideţi, să trecem la vot”, a spus Mazăre.
În cele din urmă, pentru că nu au fost lămuriţi cu privire la explicaţiile cerute, cei doi consilieri de la PDL nu au votat acest proiect de hotărâre.

Copiii din cartierul Baba Novac vor avea o grădiniţă

Un alt proiect important pentru cetăţeni a vizat închirierea unui spaţiu cu destinaţia de grădiniţă, care va fi situat în „Zona Ansamblul de Locuinţe ieftine pentru Tineri destinate cumpărării - strada Baba Novac”.
Potrivit proiectului votat de consilierii locali, procedura cu privire la închirierea spaţiului din Baba Novac va fi în sarcina Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat, precum şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, care vor identifica spaţiul cu toate criteriile stabilite de lege.


Acelaşi proiect de hotărâre a prevăzut constituirea unei comisii care va avea atribuţia de a negocia chiria aferentă spaţiului cu destinaţia de grădiniţă. Din această comisie fac parte Fulvia Dinescu, director adjunct Administraţie Publică Locală (preşedinte), Alina Ramona Ene, consilier juridic în cadrul Direcţiei Administraţie Publică Locală, Cristina Itoafă, şef serviciu Direcţia Servicii Publice, Elena Herda, inspector Direcţia Financiară, Mariana Irimia, inspector în cadrul Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat şi Alina Stănilă, consilier Serviciul Tehnic din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. Secretariatul acestei comisii va fi asigurat de Virginia Ionescu din cadrul Comisiilor de Specialitate ale CLM Constanţa.


Totodată, aşa cum prevede proiectul, contractul de închiriere va fi încheiat între Consiliul Local Municipal Constanţa şi proprietarii spaţiului.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.