Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Începe distribuirea tichetelor sociale în municipiul Medgidia

Începe distribuirea tichetelor sociale în municipiul Medgidia(720)

Primăria Municipiului Medgidia va distribui, începând de luni, 16 decembrie 2019, tichetele sociale în valoare de 50 lei/beneficiar pentru următoarele categorii de persoane:

– pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi obținute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate sunt sub 704 lei/lună;
– persoanele cu handicap grav, accentuat și mediu sau încadrate în gradul I, II și III de invaliditate, ale căror pensii cumulate nu depășesc 704 lei/lună.

Tichetele se pot ridica din următoarele locații:

– persoanele care se încadrează în categoriile de mai sus și locuiesc în zona Nord – de la Centrul de Informare pentru Cetățeni – zona Nord;
– pensionarii – de la Clubul Pensionarilor din centrul municipiului (cu excepția celor care locuiesc în zona Nord);
– restul persoanelor cu handicap – din incinta Primăriei Municipiului Medgidia, camera 19 (Biroul Resurse Umane).
– pentru locuitorii din Valea Dacilor și Remus Opreanu tichetele se vor distribui în localitățile respective.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.