Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA! LA CERNAVODĂ DOMNEȘTE OMENIA!

SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA! LA CERNAVODĂ DOMNEȘTE OMENIA!(3327)

Am scris câteva rânduri despre bunul meu prieten Vali Coteț, cunoscut realizator de emisiuni TV, în momentul în care se afla pe patul spitalului după un atac vascular cerebral. Vreau să spun că am fost impresionat până la lacrimi când, la câteva minute după publicarea articolului meu în ziarul TIMPUL, au început să curgă pe facebook zeci de mesaje de încurajare adresate lui Valentin! Cele mai multe dintre ele vin de la Cernavodă, orașul în care locuiește cunoscutul și apreciatul jurnalist! Sunt mesaje de încurajare, de apreciere, sunt demersurile celor care îl imploră pe Dumnezeu să îl ajute pe Valentin să treacă peste acest moment foarte greu din viața lui…

De câteva ore, privit de la distanță, orașul Cernavodă arată ca un vulcan a cărui lavă fierbinte rezultă din contopirea inimilor celor care au sărit imediat în ajutorul concetățeanului lor! Sunt momente când centrala sufletelor este mai puternică decât centrala nucleară!

Din locul în care mă aflu, Cernavodă se vede ca un bulgăre de aur. Bulgărele de aur al omeniei și solidarității de la Cernavodă!

Oameni buni ca pâinea caldă, vă iubesc! Cuvinte simple, dar absolut simple, au forța unui elixir puternic. Ce poate fi mai frumos și mai onorant pentru un jurnalist decât dragostea și respectul de care are parte dinspre admiratorii săi!

Valentin Coteț este mult mai mult decât atât. Este cetățeanul care prin conduita sa și-a câștigat respectul unui oraș întreg! Un oraș cu români adevărați, cu oameni de caracter și omenie care reacționează imediat când un cernavodean se află în impas.

Lecția de viață a locuitorilor orașului Cernavodă ar trebui reținută și aprofundată de fiecare dintre noi! Când Valentin Coteț va reveni cu camera de filmat printre noi, îi voi povesti experiența trăită de mine în aceste zile, când am constatat cu mândrie cât de iubit și de respectat este un jurnalist adevărat în Cernavodă!
Se întâmplă în România!

N.A.  Avem vești bune! Valentin Coteț a fost externat și se simte bine. 
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.