Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
AUDIEREA MINIȘTRILOR- PESEDIȘTII FAC (PRĂPĂD) ȘI LIBERALII TRAG!

AUDIEREA MINIȘTRILOR- PESEDIȘTII FAC (PRĂPĂD) ȘI LIBERALII TRAG!(792)

Văzut de departe, Parlamentul României pare a fi un măr frumos. Dar cu cât te apropii mai mult de el și pătrunzi în interior, constați că arată mai rău decât epava de la Costinești! Nu mă refer la aspectul arhitectonic, nu la pietrele sau marmura de pe holuri, ci la aspectul uman și moral. Mai contează oare chestia asta atât de minoră pentru unii dintre cei care, scuzați expresia, au călărit țara asta în bătaie de joc! La aroganța pe care o afișează în continuare mai marii PSD, se pare că nu!

Audierea miniștrilor propuși s-a dovedit a fi un moment al adevărului din mai multe puncte de vedere. Care chiar au fost la vederea tuturor! Mărul frumos s-a dovedit a fi peste imaginația noastră de găunos! Prima constatare. Distanța uriașă dintre dorința exprimată a românilor, care au declarat ce își doresc, și ceea ce reprezintă, sub așteptări, astăzi, Parlamentul României.

A doua constatare. Degradarea Parlamentului dominat de PSD., care ignoră în continuare mesajele care vin dinspre cetățeni. Ce concluzie tragem de aici? Că pesediștii nu dau doi bani pe aceste mesaje, că nu țin cont de opiniile celor care i-au ales. În concluzie, este firesc ca Parlamentul să fie catalogat ca fiind compromis, retrograd, expirat etc. Cui servește el?

Audierea miniștrilor nu a fost, desigur, un spectacol de gală, dar a fost evidentă diferența dintre prestațiile candidaților PNL, la fel ca și la precedentele audieri, față de prestațiile jenante ale miniștrilor guvernelor PSD! Prestații care au culminat cu gafe în spiritul lui Dorel, bâlbe, incoerență, neputința de a răspunde la întrebări destul de ușoare, superficialitate. Niște repetenți, care nu au făcut față standardelor stabilite de liberali! Și, atunci, s-au străduit să bruieze.

Audierile s-au desfășurat pe perioada a 2-3 ore de discuții, timp în care, în cele mai multe din cazuri, miniștrii PNL au fost puși în situația de a face față unor atacuri murdare menite să-i deturneze de la scopul final al audierilor. În stilul consacrat al PSD și al partenerilor săi de conjunctură...

Iată ce ne-a declarat un important lider liberal. Citez:
"Audierea miniștrilor PNL a fost și o bună ocazie pentru a se dovedi solidaritatea forțelor politice parlamentare non-PSD, disponibilitatea la colaborare, maturitatea, dar și consecvența politică a PNL de a fi deschis la discuții, constructiv, cu ceilalți parteneri din Parlament.
Orice luare de poziție nepotrivită din partea celorlalte partide non-PSD nu are de ce să fie explicată/justificată de PNL, ci urmează să fie judecată de români cu ocazia alegerilor.
PNL este un partid matur, serios, curajos, singurul care și-a asumat guvernarea în mod responsabil, atunci când alte partide au făcut un pas în spate și s-au derobat de responsabilitate.”

Concluzia de bază. Spicuiesc dintr-un important raport liberal:
“PNL a făcut în 3 luni de guvernare ceea ce niciun alt guvern de după Revoluție nu a făcut, confruntându-se cu grave probleme generate de PSD în cei 3 ani de guvernare.Cu alte cuvinte, unii fac și alții trag!
PNL este cel care a salvat România din impas, într-un moment dificil, și este de datoria PNL să se asigure că România intră într-o nouă fază de dezvoltare și modernizare, odată cu alegerile anticipate.”

În ceea ce privește respingerea în Senat a OUG 26/2020 privind alegerile anticipate, este incredibil chinul PSD de a încerca să ne explice faptul că ar fi neconstituțional ca votul cetățenilor să fie liber exprimat, facil, astfel încât votul tuturor românilor să conteze.

PSD nu se dezice, face tot posibilul pentru a bloca votul românilor, pentru limitarea puterii acestuia, la fel cum a acționat și în 2014 la alegerile prezidențiale, precum și în 2019 la alegerilor europarlamentare și referendum.

PSD este un partid împotriva democrației și toți românii trebuie să afle despre această mârșăvie pusă la cale în Senat.

PNL vrea mai multă democrație, în vreme ce PSD vrea mai puțină democrație!
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.