AU ALES SĂ SALVEZE VIAȚA ALTORA !(1262)
Am primit câteva rânduri din partea mamei uneia dintre cele 16 asistente medicale eroine, despre care am avut onoarea să scriu, recent, și în “Gladiatorii”. Rog citiți și încercați să vă puneți în sufletul acestei mame!
“ Domnule Lucian Cristea, m-ați făcut să-mi plângă inima "la propriu", căci până acum am lăsat lacrimile "să-și facă de cap"!! Ce or' fi simțit mamele gladiatorilor, aruncați în arena morții!?? Eu știu, știu ce au simțit, pentru că Bunul Dumnezeu a vrut să trec și prin asta!...Simți cum te topești de dor, acum în nesiguranța, incertitudinea, ignoranța în care sunt aruncate cu mâinile goale "în arena morții”, ființele noastre dragi, asistente, medici, ș.a.m.d. Numai mama își simte ființa dragă sfâșiată și îngenuncheată de puteri, atunci când vrea să plece la muncă la spital și, totuși, să vrea să rămână acasă, să-și salveze viața. Mă motivează: "mai rezist, mami"! Nu vor să fie eroine, cu mâinile goale, fără protecție și așa cum ai spus, Lucian Cristea, "nu-i poți obliga să plătească cu propria lor viață"! Mulțumim, Lucian Cristea, ști să "mângâi" vorbele! "
Să ai un copil și pe acesta să îl știi, de pretutindeni înconjurat de tot felul de pericole, cum e? Numai mamă sa nu fii! De când s-a declanșat nebunia, fata doamnei nu a lipsit niciodată din spital! A stat tot timpul lângă bolnavi! Și, asta, în ciuda faptului că mama a rugat-o în genunchi să renunțe, să demisioneze! Nici vorbă de abandon! Nu vreau să mă gândesc la ce se întâmplă când tânăra asistentă pleacă la spital...Cât de lungă este îmbrățișarea, fie ea și virtuală, dintre mamă și fiică... În fiecare zi cu frica în sân! Fata pleacă. Mama se roagă la Dumnezeu. Bolnavii și-au pus ultimele speranțe în medici și asistente...
Când e vorba de așteptare, mamele sunt ca o stâncă dârză pe timp de furtună, pe care nimeni nu o clintește din loc. Când trăia, mama mea ieșea dimineața, în balcon, doar-doar să mă mai vadă, când treceam spre redacție! Mama este inegalabilă! Ce fel de nervi trebuie să ai ca să reziști acestor presiuni ieșite din comun? Când știi că te poți întâlni în orice clipă cu moartea! Și de plâns cât poți să plângi? Există și aici un infinit, dar nimeni nu l-a atins vreodată...Sunt oameni care se întâlnesc în fiecare zi cu moartea. Și nu le pasă!
Am mai cunoscut un astfel de personaj care cocheta, în fiecare zi, cu moartea, dar respectivul era un cadru militar bine pregătit și norocos pe deasupra...L-am numit “Îmblânzitorul de mine de război”, pentru că exact asta făcea! Înainte de a dezamorsa o mină de război, o îmblânzea sau îi făcea farmece, cum zicea el, glumind. Nu a reușit să îmi explice cum este ca prin prisma jobului să te întâlnești zilnic cu moartea! Câteva zile la rând, până mi-am terminat documentarea, mergeam la cafea împreună. Când pleca în misiune, îi uram “baftă!”. Cu o gentuță mică de genist la el, semăna cu un medic de familie. Mă uitam cu drag în urma lui. deși mă încerca un sentiment de îngrijorare...dacă nu cumva ne vedeam pentru ultima dată...
Sunt oameni care nu se ascund la pieptul mamei! Sunt la datorie, rezistă, ne salvează, alină și vindecă...
Îngerilor nostri păzitori... RESPECT!
