Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie

Ziua Europeană a Limbilor - un turn Babel creativ şi incitant(1298)

26 septembrie a fiecărui an este ziua în care şi în Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica” din Constanţa se dă startul maratonului plurilingvistic, instituţia raliindu-se sărbătorii europene cu ocazia căreia, mai mult ca niciodată poate, unitatea în diversitate devine un concept operaţional.

Ziua Europeană a Limbilor, serbată prima dată în 2001, a fost pentru elevii de la Ţiţeica un moment al porţilor deschise în timpul orelor de limbi străine. În clasele în care, de obicei, se exersau doar engleza şi franceza, astăzi s-au auzit saluturi şi elemente de conversaţie uzuală atât în alte limbi europene cunoscute într-o măsură mai mare sau mai mică de elevi, cât şi în limbile minorităţilor. Elevii şi-au povestit vacanţa de vară în limba străină pe care o stăpânesc mai bine, punctând idei legate de atracţii turistice, mâncare tradiţională, obiceiuri ale unor regiuni din patria noastră sau din alte ţări.

De asemenea, tot în această zi, s-a derulat şi una dintre activităţile proiectului eTwinning „Happy European Day of Languages”, coordonat de prof. Crina Martinescu, proiect din care Şcoala „Gheorghe Ţiţeica” face parte, alături de alte 10 ţări: Bulgaria, Cehia, Cipru, Marea Britanie, Grecia, Italia, Spania, Polonia, Croaţia, Letonia. Elevii clasei a VI-a B au trimis şi au primit felicitări în cu urări pentru evenimentul sărbătorit la scară europeană.

În spiritul popularizării studiului limbilor străine şi a utilităţii acestora în realizarea unui viitor portofoliu de studiu şi profesional care să convină standardelor internaţionale, profesorii de franceză şi de engleză au informat elevii claselor gimnaziale despre posibilitatea obţinerii certificărilor DELF şi Cambridge, despre cunoştinţele pe care trebuie să le dobândească în vederea examenelor, despre modul în care programa şcolară se suprapune sau nu pe tipurile de itemi de evaluare ce fac obiectul unor astfel de examene, stimulând astfel interesul elevilor pentru o finalitate a învăţării limbilor străine extrem de palpabilă şi de folositoare.

În concluzie, Ziua Europeană a Limbilor a fost un prilej excelent pentru ca adolescentul român să se deschidă către tinerii din terţe ţări ale bătrânului continent, dar şi pentru a-şi proiecta viitorul în funcţie de standardele înalte impuse de o comunitate din care graniţele dispar pas cu pas.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.