UN INGINER LA POALELE CULTURII - Am înțeles, să trăiți!(1288)
Imediat după revoluție, cam pe lângă apropierea lui 1 Mai 1990, primesc de la primăria Constanța o invitație la mine, la Teatrul Liric, unde încă eram director, singurul dintrei cei ce fuseseră și în regimul răpus și înlocuit de actualul ce părea că va fi cu totul și cu totul altcumva.
Eram îndemnați să pregătim un program de curățenie pentru Parcul Tăbăcăriei pentru duminica următoare, ultima din aprilie, și să mergem la primărie să le spunem și lor cum și ce avem de gând să facem, ca să ne ajute și dânșii pe toți cei care avem activități pe lângă respectivul lac din centrul orașului.
M-am dus mai mult din curiozitate să îi văd pe actualii domni foști tovarăși care nu știau nici faptul că Teatrul de Vară Soveja aparține de Teatrul Fantasio nu de Teatrul Liric. Ei de Haleț știau că e director la Teatru pe Haleț l-au chemat!
Lume multă venise acolo se umpluse o sală mare pe la noua Primărie, toți unul și unul, toți șefi de pe la IREC (întreprinderea de rețele electrice), de pe la GIGCL (grupul de gospodărie comunală) chiar și de la Poliția de circulație care avea pe acolo un fel de poligon pentru începători.
Toți își luau notițe și angajamente cum și ce vor să facă duminica viitoare ca să fie bine, ca să nu ne punem rău cu noile autorități care voiau neapărat să fie tot cele vechi și să își apere plăcutele metehne.
Când să plecăm, la întrebarea dacă mai are cineva vreo nedumerire, fostul tovarăș care conducea ședința de instruire află stupefiat de la mine că eu voi merge, cu oamenii mei de la Teatru Liric, cu tot cu instrumentele respective, viori, tobe și trompete, și vom cânta printre și pentru cei care strâng gunoaiele din jurul lacului cu mare îndemn patriotic.
Într-o liniște nebună și niște priviri reci și care nu prevesteau nimic bun am încercat, evident inutil, să spun tuturor celor de față că așa am crezut eu că de acum se schimbă vremurile și mentalitățile și că fiecare va face doar ceea ce se pricepe mai bine.
Nu știu ce s-a mai întâmplat atunci nu am fost curios eram ușor nedumerit de cumințenia celor care veniseră la aceea instruire strict ca pe vremuri.
Șocul produs de mine atunci părea un act de mare curaj.
Le-am stricat liniștea multora care bucuroși că autoritățile de pe la primărie au rămas cam aceleași cu vechi apucături colectiviste nu mai înțelegeau nimic. Unii chiar se mirau că pot pleca de acolo fără să fiu urechiat sau admonestat tovărășește în fața unui grup măricel de oameni ai muncii.
De unde se vedea, pentru a nu știu câta oară, că ăștia de la Teatru nu prea știu ce e disciplina de partid și de stat.
Vremurile se mai schimbă unii oameni nu.
Articole similare
- Atelier de pictură pe sticlă, de Sfânta Paraschiva
- Romana Amerling & The Henry Love Group: o seară între Viena, Paris și New York
- Trofeul „Dan Moisescu” merge la GAMURAR ELENA, din București
- În plin război, Constanța dădea zilnic masa gratuit la 1400 de copii
- Festivalul „Dan Moisescu”, la ediția a XXX-a. Două seri în care cântecul popular românesc aduce la Constanța tinere talente și mari artiști
