Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Decebal Făgădău a semnat Înțelegerea de Cooperare Constanța – Batumi

Decebal Făgădău a semnat Înțelegerea de Cooperare Constanța – Batumi(725)

Primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău a semnat in data de 18 septembrie 2020, înțelegerea de cooperare dintre Constanța și orașul Batumi din Georgia, în prezența Excelenței Sale domnul Nikoloz Nikolozishvili, ambasadorul Georgiei în România. Ceremonia de semnare a fost organizată online, cei doi primari semnând simultan și urmând a face schimb de documente prin intermediul celor două ambasade.


Domnul primar Decebal Făgădău: „Este un moment special pentru mine și echipa mea. Începând de astăzi, avem un protocol care oficializează cooperarea dintre cele două orașe, dar acesta este doar începutul drumului nostru comun. Vom lucra împreună pentru prosperitatea economică a celor două orașe, pentru asigurarea securității și stabilității regionale. Marea Neagră nu ne desparte, ci din contră reprezintă o puternică punte de legătură. Suntem dornici să ne atingem obiectivele de a uni oamenii, interesele, de a oferi tot ce avem mai bun ca moștenire pentru copiii și nepoții noștri. Îmi doresc de la acest acord de cooperare să fie piatra de temelie a prieteniei dintre Constanța și Batumi, dintre România și Georgia.”

La eveniment a participat online și doamna Anișoara Maria Mihai, însărcinat cu afaceri în cadrul Ambasadei României în Georgia, care și-a exprimat satisfacția de a participa la această ceremonie în ultimele zile ale mandatului său diplomatic în Georgia.


Domnul Archil Chikovani, primar interimar al orașului Batumi: „Îmi exprim speranța că acest document va contribui la dezvoltarea relațiilor de colaborare dintre orașele noastre în domenii precum comerț, turism, educație, cultură, sport și transporturi, susținând interesele comune. Acesta ne va oferi noi posibilități și ne va ajuta în drumul nostru european. Le mulțumesc tuturor celor care au susținut această inițiativă încă de la început.”

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.