Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Mihai Lupu, Președintele CJC - Respect față de eroii martiri ai Revoluției

Mihai Lupu, Președintele CJC - Respect față de eroii martiri ai Revoluției(992)

Revoluția din 1989 a fost un act de un curaj extraordinar care a dus la obținerea libertății. Până în decembrie 1989 s-a acumulat o furie împotriva regimului comunist, împotriva regimului totalitar, a celor care îngrădeau drepturile fundamentale, fapte ce au determinat ieșirea în stradă a populației pentru a-și cere drepturile, chiar cu prețul vieții, în ziua de 22 decembrie 1989.

În amintirea celor care și-au dat viața pentru libertate, Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a depus o coroană de flori, la Cimitirul Eroilor Revoluției din Constanța pentru pomenirea tuturor martirilor constănțeni, luptători pentru credință, libertate, dreptate și identitare națională.

 "Acum 31 de ani am fost unul dintre cei care au participat la revoluție. Atunci ne doream să trăim liberi, să avem democrație. Astăzi, avem posibilitatea să ne alegem în mod liber conducătorii, să ne alegem profesiile, să ne educăm cum vrem noi copiii și cel mai important lucru este că avem posibilitatea să alegem cum vrem să trăim", a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Poporul Român își comemorează în fiecare an, trecut de la istoricul 1989, eroii martiri și nu "victimele" Revoluției.

"Tineri încrezători în vocea lor, în libertate, în dreptate, au avut curajul să iasă în fața TAB-urilor, în fața armelor și să lupte pentru noi. Au plătit prețul suprem! Au plecat de lângă noi și s-au sacrificat ca România să înceapă drumul către democrație. Eroii nu mor niciodată! Ei trăiesc prin noi, prin setea noastră de libertate, de dreptate și de democrație. Ei ne-au oferit prin sacrificiul lor darul viitorului și noi trebuie să le onorăm amintirea căutând dreptatea!”, a mai declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, după ceremonialul militar și religios.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.