Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
editorial
GEMENII MAFIEI

GEMENII MAFIEI(1101)

Gemenii. Nu mă refer la zodia Gemenilor, pentru că nu mă pricep la astfel de analize și comentarii. Sunt mult prea sofisticate pentru mine. De unde știu ăia care se ocupă cu așa ceva ce o să pățesc eu mâine? Unele relatări sunt de-a dreptul stupide! Se erijează în Dumnezeu! Ca orice altă alternativă de a vinde iluzii amărăștenilor sau castraveți la grădinar! O să râdeți, dar comerțul sau îndoctrinarea cu zodii optimiste și pline de realizări a luat amploare. Au apărut noi locații specializate în disecarea zodiilor. Cele mai multe dintre ele funcționează după fusul orar al Guvernului, după indicațiile premierului transmise voalat conducătorilor din principalele domenii de activitate.

În aparență, nu există nici o legătură! Doar coincidențe. Cand este nașpa în România, zodiile sunt prezentate invers decât realitatea, de câteva posturi de televiziune ! Coincidență! Doar suntem țara coincidențelor! De pildă, am scris că un mahăr a devenit din nou tată...Dar cu iubita, căreia i-a făcut doi gemeni! Desigur, nu i-am dat numele, deși doi gemeni la vârsta lui reprezintă un record, o performanță pe care nu o poate egala oricine! Informația cu Gemenii a deranjat întreaga sa gașcă, iar șeful a trecut la represalii! Mi-a anulat un contract de publicitate, venit de la el, în valoare de... o nimica toată! O sumă de-a dreptul ridicolă, ținând cont de puterea lui financiară! Gemenii au continuat represaliile verbale din landoul lor comun și de lux! Gemenii mafiei. De regulă, venirea unui nou născut pe lume reprezintă un motiv de bucurie...Nu și pentru gruparea din care face parte cel care s-a trezit din nou tătic! Ba, dimpotrivă, sunt deranjați de prezența unor sugari rezultați dintr-o mare iubire! O dragoste cu năbădăi, care, într-o formulă normală, fără evenimente la maternitate, nu le-a creat probleme. În definitiv, și ceilalți au amante, dar sunt mai temperați. Domnul în cauză, însă, e mai iubăreț și a mai creat probleme pe teme sentimentale…

Gemenii ne dezvăluie nouă că grupările de acest gen, unele ar putea fi catalogate ca fiind mafiote, respectă cu sfințenie anumite reguli! Personajul nostru principal a fost la un pas de a fi exclus din gruparea respectivă! Și nici acum nu sunt sigur că o duce prea bine! Când era puternic în grupare, în urma unor discuții nu prea amicale, mi-a spus. Citez: “Este c-ai mușca din mine, dar nu poți?” În aparență, eram prieteni, dar atunci mi-am dat seama că nu avem nimic în comun! A fost prima și ultima relație de prietenie cu un miliardar...Sigur, e prea mult spus “prietenie”.

Convins că nu poate nimeni să muște din el, afaceristul a tulburat oarecum apele cu Gemenii! Cei lipsiți de sentimente și mai puțin romantici, au crezut că Gemenii reprezintă un nume de Cod al fericitului tată! I s-ar potrivi...După ce a pus umărul la mazilirea unui cunoscut comisar de Poliție! Mafia gemenilor nu te împușcă, dar nici nu te iartă!

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.