Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
ISABELLA ȘI DELFINII

ISABELLA ȘI DELFINII(900)

Există un om în Munții Apuseni care a declarat că este cititorul meu fidel. I s-a pus pata pe suflet, pe mine, după ce am publicat două reportaje de la fața locului în care susține cu argumente demersurile celor care solicitau ca mocănița, celebrul trenuleț forestier, să nu fie deturnată de la sensul existenței sale! Pe domn’ Nelu, cum îi spun eu, l-am întâlnit și cunoscut în ziua de Crăciun, chiar în poarta cabanelor sale, incluse în circuitul turistic. I-am mulțumit în gând guvernului de atunci că a ajutat turismul să depășească oieritul, pentru că, altfel, am fi fost înconjurați de stânele ciobanilor…

Localitatea Vidolm, 30 km distanță față de Turda, Valea Arieșului, cabanele BIA și RALU, pregătite în permanență să primească oaspeți - este, în ordinea preferințelor mele, prima adresă înregistrată în fișierul sufletului meu, numită Ioan Bozdog, domn' Nelu. O adresă pe care o recomand tuturor celor care vor să se înfrățească cu natura, secțiunea MUNTE. Sigur, îi rămân recunoscător pentru faptul că ne-a scos dintre nămeți, fiind o iarnă foarte grea, și ne-a făcut loc la masa familiei sale în seara de Crăciun!

Dar nu acesta este principalul motiv pentru care îl respect în mod deosebit pe acest OM. M-a impresionat până la lacrimi grija pe care o poartă naturii, turiștilor și familiei sale minunate! Și, ca să fie liniștit, a renunțat la confortul de la oraș și s-a stabilit definitiv pe o gură de rai, la adresa indicată mai sus. Aici s-a născut Maria Isabella, mica lor prințesă. Cum smatphone-ul a ajuns o jucărie, Isabella a descoperit cu usurință fotografiile cu delfinii de la Constanța, publicate de ziarul TIMPUL. Astăzi, nu îmi permit sa fiu modest! Dar pot să spun că mental am contribuit prin articolele noastre, care au fost citite de părinți,  “la temperatura camerei”, la un dialog imaginar.

Rezultatul? Micuța Isabella îi cere tatălui să o aducă la Delfinariul din Constanța, ca să vadă delfinii! O fetiță, care nu trăiește într-un mediu marin și are minime cunoștințe teoretice în domeniu, îți indică cu rapiditate delfinii de pe ecran! În timp ce alții studiază cine a apărut mai întâi, găina sau cocoșul? Cert este că, acum, când scriu, plutind în vârtejul generat de telepatia dintre fetița de la Vidolm și delfinii de la Constanța, mă gândesc deja cu emoție la întâlnirea Isabellei, invidiată de fructele din pădure, cu năzdrăvanii NI-NI și CHAN-CHAN.

Poate considerați că povestea mea este una fantezistă...Priviți câți vizitatori așteaptă, în componența unor cozi consistente, să participe la spectacolele grozave programate aici.  “Coadă la delfini!”

 La Constanța, toate drumurile duc la Delfinariu!

5 reprezentații pe zi?!! Cinci spectacole cu delfini!!

Eu aștept ca Isabella să coboare din Munții Apuseni, cu familia, să se bucure de un show fabulos, cu delfinii lui Bîlbă de la Constanța! Pe scurt, delfinii, care au făcut din Constanța un important punct de atracție națională...

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.