EVADAT DIN MEDGIDIA(1380)
M-au luat în armată, e un fel de-a spune... Nu m-am opus și nu m-am tăvălit pe jos, ca la vaccinul anual. Practic, am venit de unul singur până în deal, la Medgidia, cărând în spate un geamantan mare cât un dulap de bucătărie..În gară, m-a speriat o locomotivă cu aburi, dar m-am liniștit foarte repede...Se țineau copiii după mine ca după urs și îmi cereau baclavale. De când îmi lăsasem mustața să crească, mă confundau unii când cu bulibașa țiganilor, când cu un vânzător turc de la raionul cu baclavale și sarailii, acuzat că fura siropul... Noroc că pe vremea aia ursul nu era căzut în dizgrația celor cu alergie la blănuri...Iar Arthur era pesemne la o vârstă fragedă, chiar dacă îl concura pe Țiriac la mustață!
Sus, la Regiment, unde funcționa și Școala de șoferi, pentru care m-am zbătut să ajung din nou la Medgidia, am descoperit un loc minunat pentru a admira orașul. Seara, până se dădea stingerea, îmi plăcea la nebunie să privesc cu o oarecare încântare gara Medgidia, inundată în lumini. Cu multe, foarte multe, trenuri de călători și de marfă, ceea ce justifica statutul ei de nod de cale ferată. La scurt timp după ce am fost "ințărcați", am făcut-o de oaie, dar nu îmi pare rău deloc! Un bun prieten, rămas acasă, căzuse într-o mare belea și doar eu, cu relațiile mele, puteam să-l ajut...Ca să ajung la Constanța, nu aveam decât o singură cale: să fug din unitate...Ceea ce am și făcut!
A fost unul dintre cele mai palpitante episoade din viața mea! De regulă, evadații consacrați, eroii serialelor specializate în astfel de acțiuni temerare, aventurierii sau simplii fugari își pregătesc cu mult timp înainte evadarea...Nu intru-n amănunte. Nu făcusem treaba asta niciodată, nu aveam în cap nici o strategie...Știam doar că trebuie să-l ajut pe prietenul meu să intre la Școala de soferi...Nu cunoșteam strategii sau străzi lăturalnice. Au scris unii romane senzaționale pe chestia asta…
Cazul meu era însă unul urgent! Așa că am intrat în evadare într-un timp foarte scurt, fără să am habar de logistica locurilor. Dincolo de logistică, te întrebi cum poți penetra la pas și fuga-marș, doar atât, două orașe, Medgidia și Constanța! Ziua în amiaza mare, îmbrăcat de sus până jos în haine militare? Eram tânăr, în putere și puțin iresponsabil, dar am avut parte și de mult noroc! În gara Medgidia, am fost observat de o patrulă aflată în misiune. A umat o repriză de alergări printre vagoanele de marfă..Deși aveam o manta grea pe mine și ploua, m-am descurcat cu câteva fente de la baschet! Eschiva - aruncare la coș. Și când, la un moment dat, totul părea pierdut, un tren s-a pus în mișcare și m-am urcat din mers, fără sa știu destinația acestuia! Mă încălzisem deja și mă credeam OO7 într-un tren prăpădit de marfă!
Am ajuns la Constanța, am rezolvat tot ceea ce era de rezolvat...Prietenul meu a fost acceptat la Școala de șoferi....La întoarcere, în aceeași zi, după ce m-am urcat în trenul de Medgidia, drumul a fost lipsit de peripeții. La U.M., nu mai știu precis numărul, când am ajuns, m-am prezentat singur la ofițerul de serviciu cu bocancii și sireturile în mână, fiind condus la arest. M-am întins pe jos. După un tur-retur în așa o acțiune, eram frânt de oboseală, dar fericit! Mircea Jigarov, alias Miho, prietenul meu de-o viață, fusese admis la Școala de Șoferi, în ciuda faptului că un ofițer din comisie, după ce a constatat ca nu are pile, l-a considerat inapt! Cum se întâmpla la noi, la România, cu permisul auto nu putea conduce nici măcar o pârlită de Dacie și de peste 30 de ani, în SUA, conduce remorchere dintre cele mai solide și mai sofisticate! E mare Captain (nautical) la Moran Philadelphia!
Am auzit ca domnul Horia Constantinescu, zis și Cattani, a stabilit un program de renaștere a cetățenilor orașului Constanța! Renaștere prin participarea activă la ruperea buruienilor și a bălăriilor din fața blocurilor...Ei bine, o sa mă înscriu și eu! Timp de două săptămâni, cât am stat în arest, am fost scos zi de zi la plivit iarba cu mâinile goale, în fața Comandamentului! Rupeam buruienile de pe marginea gazonului și mă bucuram în sinea mea ca am reușit sa evadez din Medgidia ca să-l aduc la școală, pe cel mai bun prieten din copilărie, Miho, pe care-l aștept să vină acasă.
