Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Ponta anunţă din America: Nici Chevron, nici Exxon nu pleacă din România

Ponta anunţă din America: Nici Chevron, nici Exxon nu pleacă din România(836)

Într-o conferinţă de presă, organizată la finalul primei zile a vizitei oficiale în Statele Unite ale Americii, dedicată în totalitate întâlnirii cu reprezentanţii conducerilor administrative ale câtorva companii gigant, din domeniul extracţiei şi prelucrării petrolului şi gazelor naturale (Chevron şi ExxonMobile), ca şi din IT (IBM şi Hewlett-Packard), prim-ministrul Guvernului român a răspuns extrem de tranşant întrebărilor ziariştilor, care însoţesc delegaţia: “Nu se pune problema ca Chevron sau celelalte companii (pentru că observ că… nu se vorbeşte, printre protestatarii din ţară, şi despre celelalte firme, şi nu înţeleg de ce!) care fac explorări, în ideea ajungerii la exploatare industrială, a gazelor de şist, sau, în cazul Exxon, a hidrocarburilor din Marea Neagră, să plece din România! Ceea ce s-a discutat s-a referit la o mai bună comunicare, cu opinia publică, nicidecum despre o abandonare ori temporizare a proiectelor. Unii dintre cei cu care am discutat, de la Chevron mai précis, mi-au spus, este adevărat, că există temeri legate de securitatea personalului şi a investiţiilor din România, după anumite manifestări care au avut loc, în unele zone, în ultimul timp. Le-am răspuns că noi, Guvernul României, vom asigura în totalitate respectarea legilor româneşti. De asemenea, am reiterat angajamentul nostru de a continua politica de a conlucra cu companiile care au banii şi tehnologia necesare, pentru a înainta în programul de asigurare a independenţei energetice.”
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.