Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
editorial
ÎN PNL, S-A FURAT UN CAL MARO!

ÎN PNL, S-A FURAT UN CAL MARO!(882)

Congresul PNL va intra, cu siguranță, în istoria acestui partid, ca fiind cel mai penibil, dacă nu cumva cel mai rușinos, din întreaga sa existență. Am asistat la un moment cumplit, unic în felul lui, în care PNL huiduia PNL! Cearta ca între neamuri la citirea unui testament. Ai lui Cîțu i-au huiduit pe ai lui Orban și invers! Dar cu o ură greu de definit! S-au injurat, s-au blestemat, pe pesediști i-au bucurat!

Incredibil! Să convoci atâta lume! Ca să ce? Ca să demonstrezi cât ești, ca model politic, de prost și de orgolios? Niciodată, când exista un PNL unit, nu i-am auzit pe liberali huiduindu-i pe pesediști într-un hal în care să ți se facă părul măciucă! Acum, la Congres, mai aveau puțin și scoteau bâtele de unică folosință. Am avut în față un PNL la dimensiunile sale reale pe care reprezentanții celor două aripi, Cîțu și Orban, se străduiau din răsputeri să-l taie cu joagărul ca să-i mai ridice valoarea istorică…

În ritmul în care apar zilnic tot felul de dezvăluiri din culisele Congresului, PNL are toate șansele să scadă drastic în sondaje! Cine uită prea repede istoria, în general, și istoria CDR, în special, îi recomand să viziteze sediul PNȚCD din Constanța...Primul muzeu din ceară și tămâie din România. Ca să înțelegeți mai bine fenomenul singular din politichia noastră, într-un fel, au fost reluate imaginile antologice de la căderea zidului Berlinului!

Paradoxal, nu pesediștii, ci liberalii autentici, ei, și nu “agenturili străine”, au săpat temeinic la rădăcinile PNL, aruncând prea mult lăudatul liberalism în derizoriu! Imaginile cu cele două valuri umane uriașe gata să se împungă ca doi tauri jerpeliți puși pe scandal, vorbesc de la sine. Două entități importante ale PNL, huiduindu-se reciproc ca la porțile portului, că ușile cortului sunt prea mici!

PNL huiduind PNL! O imagine grotescă! Și unde? La cel mai important eveniment din viața liberalilor, “CONGRESUL PARTIDULUI”! Gata, gata, să se încaiere ca în bufetul gării pe un motiv inventat. Și anume că a dispărut un cal maro, în total erau doi, după ce unul dintre ei a consumat o halbă cu bere și s-a matolit...La un pas de “război civil” în PNL!

Am trecut peste momentul critic, cel cu fitilele, dar pericolul persistă și acum din cauza prafului de pușcă împrăștiat pe jos în principalele organizații, inclusiv Constanța. Cîțu și oamenii săi au ridicat, în timpul campaniei electorale pentru șefia PNL, au ridicat, spuneam, intriga la valoarea unei directive din programul partidului, varianta lansată de premier.

După Cîțu și oamenii săi, potopul! Cîțu să iasă...Și a ieșit! Se conturează un adevărat dezastru la nivel național. Am mai avut noi modele de miștocari în diverse prezidii! Ca și cei de acum, care se bâlbâie în loc să vorbească! O zi de Congres, una singură, nu mai multe, a semănat cu debutul “Zilelor recoltei”, ediția întârziată.

Debandada de la Congres a scos în evidență starea de nervozitate a oamenilor lui Cîțu obișnuiți să-și măsoare forțele cu jurnalistele lipsite de apărare! Cavalerism de doi lei. Liberalism: idem. Apropo, în PNL, s-a furat un cal maro! De unde provine culoarea asta?

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.