Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
GIGACALORIA, UN NOU COȘMAR ÎN VIAȚA CONSTĂNȚENILOR!

GIGACALORIA, UN NOU COȘMAR ÎN VIAȚA CONSTĂNȚENILOR! (902)

Andrei Popescu, fondator al Asociației Constanța Ia Atitudine (ACIA), mereu preocupat de soarta constănțenilor, atrage atenția asupra majorării gigacaloriei, coșmarul iernii care va sosi atât de curând. 

Amintim că, încă din anii 2013-2014, Andrei Popescu, prin ACIA, a demarat o campanie de strângere de semnături pentru ieftinirea gigacaloriei, ulterior pentru inițierea unui hotărâri de consiliu local, care să prevadă subvenționarea uniformă a gigacaloriei. A luptat cu îndârjire pentru anularea taxelor și a scumpirilor abuzive, în exercitarea funcției de consilier independent. 

Astăzi, Andrei Popescu transmite pe pagina sa de socializare, următorul mesaj, adresat cetățenilor din Constanța:

"Chiar așa, vine iarna și...începând cu 1 ianuarie 2022, constănțenii încă branșați la sistemul public de termoficare vor plăti 450 de lei/gigacalorie, adică aproape de două ori mai mult decât în urmă cu un an de zile. Adică întreținerea cea de toate zilele o să ne dea foc la buzunare.

De ce?
Pentru că Alianța care mai mult se răzgândește decât gândește, PNL-USR, îi dă înainte cu strategia "mai întâi îi îngropăm, apoi vedem dacă respiră". La constănțeni mă refer.

În urmă cu doar două luni de zile, primarul navetist, Vergil Chițac, propunea Consiliului Local prețul de 325 lei/Gcal pentru populație. Datorită opoziției USR, acest proiect a fost retras de pe ordinea de zi; ulterior a fost aprobat un cost normal, omenesc, de 250 lei/Gcal.

Repet, au trecut doar două luni, iar partidele care inițial s-au păruit pentru 325 lei și au aprobat 250 lei, s-au răzgândit și le-au dat constănțenilor direct în moalele capului cu 450 lei/Gcal.

Cum justifică useriștii această schimbare bruscă de macaz? Printr-un audit intern, dispus de primar la solicitarea lor, care ar trebui să verifice temeinicia costului și, ulterior, să conducă fie la statuarea, fie la diminuarea lui.

De ce nu ține această justificare?
În primul rând, pentru că acest audit ar fi trebuit solicitat și realizat în timpul verii, pentru ca la începutul toamnei să avem deja un cost corect fundamentat.
În al doilea rând, fiind vorba despre un audit intern, acesta mai degrabă va constata - "să trăiți, 450 lei este costul ideal până la noi ordine" -, decât să formuleze obiecții pertinente.
În al treilea rând, pentru că s-ar fi putut amâna aprobarea costului propus până la fundamentarea lui prin audit.

În concluzie, eu cred că un cost al gigacaloriei de 250 lei în lunile de iarnă-primăvară ale anului 2022 este pertinent, de bun simț, dar mai ales pe deplin suportabil de un buget local care, la finele lunii iulie, înregistra un excedent de 35.000.000 euro, și de o administrație care face parte din #echipacâștigătoare.
#câștigătoare pentru ei, #distrugătoare pentru noi."

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.