Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Muzeul BNR se redeschide vizitatorilor cu două noi expoziții temporare

Muzeul BNR se redeschide vizitatorilor cu două noi expoziții temporare(807)

Muzeul Băncii Naționale a României se redeschide pentru public începând cu data de 6 decembrie 2021.

Vizitatorii vor descoperi noile amenajări din cadrul expoziției permanente, inclusiv un lingou de aur din rezerva BNR, prezentat după un concept modern, utilizat în cadrul tuturor muzeelor băncilor centrale.

Două noi expoziții temporare sunt deschise pentru vizitare până la sfârșitul lunii mai 2022: 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I (1921-2017) și Ecaterina Teodoroiu – Eroina Primului Război Mondial.

Realizată ca o incursiune imaginară în viața monarhului, de la copilărie la senectute, expoziția 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I (1921-2017) prezintă uniformele de mareșal care i-au aparținut suveranului, costume populare, artefacte militare, monede, medalii, documente, bancnote etc.

Prilejuită de lansarea în circulație, începând cu 1 decembrie 2021, a bancnotei de 20 lei , expoziția dedicată Ecaterinei Teodoroiu reunește o parte din obiectele personale ale eroinei (uniforma militară și pe cea de cercetaș, casca, ochelarii, alte efecte militare), precum și alte exponate printre care tabloul pe care Camil Ressu i l-a dedicat în anul 1917, rochia de soră de caritate a Reginei Maria, fotografii de epocă etc.

Expozițiile temporare sunt realizate în colaborare cu Casa Regală a României, Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, Muzeul Național de Istorie a României și colecția Daniel Obreja.

Tururile sunt ghidate și gratuite și se realizează în baza unei programări prealabile, realizate cu minimum două zile lucrătoare înainte de data vizitei, prin completarea formularului de înregistrare<http://www.bnr.ro/Vizitarea-Muzeului-BNR-23512.aspx>.

Conform reglementărilor în vigoare, pentru a avea acces în incinta BNR vizitatorii au obligația de a prezenta certificatul verde.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.