MIHAI LUPU DESCHIDE SERIA LANSĂRILOR DE CARTE LA CONSTANȚA (1302)
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a participat la lansarea volumului „Aportul militarilor români la Unirea Dobrogei cu România”, semnat de col. (rtr) Remus Macovei.
Mihai Lupu ne introduce în conținutul cărții: “Autorul prezintă importanța măsurilor luate de autoritățile vremii din România și acțiunile întreprinse de militarii români, în antiteză cu evenimentele și problemele întâmpinate de către autoritățile bulgare în Bosnia și Herțegovina.”
Lansarea cărții a avut loc într-un cadru aparte. La Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Un fapt pozitiv, demn de apreciat: cartea, literatura în ansamblu, revine în atenția constănțenilor. Înțeleg că, în acest context, vor fi reluate, la frecvențele de altădată, lansările de carte, adevărate serbări literare, cum se întâmpla cândva la Casa Armatei.
O lansare de carte este un eveniment notabil. Față de alte înalte personalități ale orasului, liberalul Mihai Lupu și-a făcut timp să participe la un asemenea eveniment! Fără a știrbi din timpul alocat celor mai importante activități, dată fiind perioada prelungită de alertă pe care o traversăm. Mihai Lupu iubește foarte mult cărțile și, ori de câte ori poate, într-un fel sau altul, îi ajută pe tinerii scriitori să-și publice lucrările literare. Ce este rău în asta? Într-o lume în care tinerii talentați sunt lăsați de izbeliște, să se descurce, fiecare cum poate, oameni ca Mihai Lupu au devenit o mană cerească...Pentru domnia sa, cartea nu reprezintă o afacere. Nu cunosc pe cineva să se fi îmbogățit de pe urma cărților. Poate doar sufletește…
Cartea, în fapt, scrisul de valoare, te ajută să călătorești, să înțelegi anumite fenomene, să respiri aer curat, să înveți zilnic câte ceva nou…
Pasiunea sa constantă pentru literatură și cărți de specialitate l-au determinat să participe la recenta lansare de carte. În calitatea sa de președinte al Consiliului Județean Constanța, își face datoria conștiincios și are ușa mereu deschisă tuturor, deși agenda sa zilnică este foarte amplă.
Mihai Lupu, un erudit, un adevărat proteguitor al artelor, prin tot ceea ce întreprinde, contribuie decisiv la ridicarea calității actului cultural.