SURORILE MELE DIN MANGALIA(1173)
Au trecut câteva săptămâni bune de când am ieșit din Spitalul Municipal Mangalia, unde am stat internat, pe bază de Covid-19, aproape o lună de zile! Dincolo de tratamente și investigații minuțioase, care au avut ca principal obiectiv refacerea mea și a soției mele, ceea ce din fericire s-a întâmplat, am avut șansa să văd pe viu și să simt direct, pe propria mea piele, cum acționează o echipă medicală formată din adevărați profesioniști și profesioniste...Mai mult din profesioniste, ponderea fiind reprezentată de (foarte) tinere, tinere și femei în puterea vârstei creatoare. Astfel am avut șansa ca să trec peste cel mai dificil moment din viața mea! Despre aceste perspective, am scris pe larg în ziarul nostru, prezentând momentele cheie din biografia Secției Covid, un unicat, aș spune, atât din Mangalia, cât și din țară.
Îmi exprim, ca și atunci, respectele mele și recunoștința față de maniera în care am fost tratați...Mai ales, în ultimele zile, când echipa medicală nu ne-a dat drumul acasă, până nu a fost sigură că suntem vindecați sută la sută, fără nici o sechelă...În astfel de situații, veritabile premiere periculoase, chiar și pentru unii medici cu experiență, nu greșești decât o singură dată! Nu există drum de întoarcere! Dintr-un spital, în general, nu pleci sau nu rămâi cu amintiri prea plăcute.
Eu am fost unul dintre norocoșii care au beneficiat de tratamente adecvate și pentru prevenirea altor boli. Vorba unui mare jurnalist în viață. Întrebat pe scările unui spital din București ce mai face, cum o duce, acesta a răspuns în stilul lui caracteristic: “Am fost la medic, la control, și mi-au găsit cinci boli, TOATE MORTALE!” Și mie mi-au găsit destule, dar minunatele doamne doctorițe, asistente și infirmiere de la Spitalul Municipal Mangalia au reușit să le tempereze, să mă readucă la normalitate…
Pentru prima oară în viața mea, nu mă mai tem de culoarea alb, în contextul dat de cunoscutul sindrom generat de albul din mediul spitalicesc...Albul, culoarea echipamentelor imaculate cu care sunt îmbrăcate, precum niște astronaute, componentele echipei medicale coordonate de Mirela Călin, renumit medic psiholog. Pentru că pe deasupra poartă echipamente speciale de protecție adecvate perioadei pe care o parcurgem de doi ani încoace...Foarte interesant, datorită acestui echipament de protecție, au existat pacienți care nu și-au cunoscut salvatorii, în speță pe doamnele care i-au îngrijit și însănătoșit! Mare păcat, să nu știi ce chipuri angelice și frumoase au toate aceste minunate "necunoscute", pe care, dacă le întâlnești întâmplător, să nu le poți nici măcar saluta, să le mulțumești! În interior, regulile sunt la fel de exigente ca într-o unitate militară care se respectă. Nu le-aș spune dure, pentru că deocamdată nu este cazul. Aici ajung în special persoanele contaminate de viruși, cei mai mulți dintre ei speriați de situația in care se găsesc, și uluiți de curățenia existentă, precum și de căldura sufletească emanată de întregul personal, unde mai găsim și un medic infecționist foarte bun, venit din Bulgaria, Georgi Kostadinov Georgiev, un mare sufletist, care să ne ajute să trecem pragul...Îmi face plăcere să scriu despre astfel de oameni, profesioniști, educați și dedicați semenilor lor!
Întorcându-mă, zilele trecute, la Mangalia, am avut sentimentul că fetele de la secția Covid sunt surorile mele! Ele s-au pus ca un zid între mine și moarte, între Claudia și moarte! Să te bați în fiecare zi cu moartea pentru fiecare pacient în parte! De tine, surioară Mirela Călin, de familia ta, cine are grijă, în condițiile în care, dragă surioară, timpul este mai al dracului decât moartea?!! Din această poveste adevărată, am rămas cu un gând frumos și cinstit pentru surorile mele de la Mangalia...
