PNL - LUNGA HIBERNARE(923)
M-am lămurit și cu politica de doi lei a celor de la PSD Constanța, tăiatul de frunze la câini. Nu știu cine este “mintea cenușie”, dar omul e plecat cu pluta pe Bistrița. Mai multe rute populare au fost repartizate pe trasee rutiere pe uscat. Drept să spun, mă așteptam, după cum am mai scris, să fructifice avantajul creat de prostia sau delăsarea liberalilor! Sau poate că dumnealor, liberalii, cred în frăția sinceră a pesediștilor! Sunt frați, sau mai bine zis, frați, de conjunctură…Se vede asta până și pe fața lui Ciolacu, sau după cum își așează el basca!
Mă așteptam, zic, ca liberalii să valorifice un plus de imagine de care continuă să beneficieze de pe urma exceselor de putere care îi mână în păcat pe pesediști...Păcatul se numește Puterea. Când vine vorba despre Putere, domnul Ciolacu se schimbă de câteva ori la față, semn că îl trec toate căldurile...La ultima sa ieșire pe TV, a spus clar că PSD nu are de gând să iasă de la Putere și ca atare este gata de orice compromis! Are de partea sa mai multe argumente decât credem noi, cei care nu punem prea mult temei pe promisiunile lui…
În ciuda declarațiilor mieroase ale liderilor PNL și PSD, ALIANȚA se află într-un permanent dezechilibru, mai ales acum, pe fondul izbucnirii războiului din Ucraina...Sincer să fiu, mă îngrijorează lipsa unora de seriozitate, oameni cu funcții, care tratează tema războiului ca pe un fapt divers sau o scenetă umoristică! Pe scurt, în maniera lipsită de responsabilitate a celor care, după alegeri, au lăsat PNL Constanța de izbeliște! Nu au schimbat nimic și nici nu dau vreun semn că ar avea vreo intenție să facă ceva în acest sens…
Lunga hibernare continuă. Din punct de vedere organizatoric, tăcere totală! “Viața de partid” a înghețat cu totul, în lipsa indicațiilor prețioase care veneau de la omul de afaceri Gabi Comănescu! Oare și aici să fi înghețat puțul gândirii în materie de ruine, politica preferată a primarului Vergil Chițac?
Că tot veni vorba, am remarcat faptul că primarul liberal și conducerea PNL se fac în continuare că nu se cunosc, că nu au nici o treabă împreună, că nu poartă nimeni nici o răspundere pentru gafele primarului Chițac și pentru ieșirile lui grotești! E drept, domnul Chițac nu s-a dat niciodată în vânt după PNL și nici după altă formațiune politică! Domnia sa a rămas agățat de cerința de bază în relația cu politicul: cadrele militare nu fac politică! Cred că trebuia adăugat - la anumite ore.
Domnul primar al Constanței a evitat să fie văzut braț la braț cu PNL. Nici nu i-a fost prea greu să o facă! În schimb, când nu a mai făcut față sarcinilor de serviciu, nu a ezitat să-l coopteze în echipa sa pe Cattani! Mister Cattani a plecat, dar bârfele politice despre legăturile sale cu PNL abia acum au început să se dezvolte! S-a găsit și un numitor comun între Cattani și PNL - colaborarea cu PSD. Tăcerea e de aur, nu și la PNL!