Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Dovada solidarității: primul camion cu ajutoare umanitare a plecat către refugiați

Dovada solidarității: primul camion cu ajutoare umanitare a plecat către refugiați(500)

Mobilizarea oamenilor a fost exemplară. Astăzi, un camion cu alimente neperisabile, haine, pături, seturi de igienă și medicamente a plecat deja către punctul de trecere a frontierei Isaccea, Tulcea, locul unde ucrainenii trec Dunărea cu bacul pentru a se refugia în România.

Printre ele se află și mesaje emoționante transmise de copii celor care suferă din cauza războiului.

„Orice donaţie venită în sprijinul numărului mare de refugiaţi este de mare ajutor. Este de-a dreptul impresionat şi emoţionat ce s-a reuşit până acum prin implicarea miilor de voluntari din toată ţara. Vă mulţumim! Ce e mai greu abia de acum urmează şi trebuie să le arătăm oamenilor care vin la graniţă că se pot baza în continuare pe sprijinul şi solidaritatea noastră. Noi vom face tot ce ne stă în putere pentru a fi alături de ei şi pentru a facilita acţiunile de strângere şi expediere a donaţiilor. Constanţa este alături de Ucraina!”, a declarat viceprimarul municipiului Constanța, Florin Cocargeanu.

Centrul de colectare a donațiilor, amenajat la Pavilionul Expozițional din Constanța, bulevardul Mamaia, nr. 331 A, intrarea din spate, este deschis zilnic între orele 08:00-20:00.

Puteți dona orice tip de produse sau articole care le pot fi necesare refugiaților: alimente neperisabile, produse pentru îngrijirea copiilor și bebelușilor, pături, perne, saci de dormit, haine, produse de igienă, hrană pentru animale, medicamente(anticoagulante, antiinflamatoare, hemostatice, apă oxigenată, pansamente, plasturi).

Pentru a facilita munca voluntarilor, pachetele cu haine pe care le donați trebuie să fie sortate și etichetate corespunzător, pe categoriile de vârstă și sex.

Cine dorește să contribuie cu donații poate suna sau trimite un mesaj la numărul de telefon 0799.400.358, folosit inclusiv în aplicația WhatsApp.

Persoanele care au nevoie de spații de cazare sau cei care vor să găzduiască refugiați pot suna la numărul de telefon 0737.552.271.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.