UNDE-I CHEIA DE LA CERNOBÎL?(873)
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei trei, când eu, de regulă, scriu în liniște și pace, un vuiet prelungit, puțin metalizat, m-a determinat să-mi ciulesc urechile și să ascult cu atenție...Ce să fie? Ce s-a întâmplat? De ani de zile, în anumite nopți, două avioane bătrâne de război, ieșite formal la pensie, transportă periodic pe Aeroportul Kogălniceanu ciocolată pentru soldații americani aflați în misiune. Le aud noaptea gâfâind din greu pe cerul patriei mele. Dau rateuri cot la cot cu elicopterul cu care se deplasează muncitorii la platformele de foraj marin. De multe ori, mi-a stat mie respirația, când aveam impresia că unul dintre cele două avioane pică...Sau poate chiar amândouă! Cine poate să le prindă? Speram să fiu îngropat în ciocolată!
Până când a început războiul și m-am convins că evenimentele sunt serioase, îmi imaginam că aș putea deturna respectivele transporturi de ciocolată ca să le dăruiesc copiilor. Până acum o lună de zile, mă răsfățam încă în anumite privințe și consideram războiul ca fiind o alternativă mult prea josnică pentru nivelul nostru uman de civilizație, la care avem pretenția că am ajuns. Si, totuși, într-un colț al Europei, e război în toată regula! Ucraina s-a transformat într-o uriașă arenă în care fiecare soldat rus, dotat cu armament de ultimă oră, este îndrumat să tragă de voie cu mitraliera în cetățenii înarmați cu sticle Molotov...Cât de repede se ajunge de la ciocolată la gloanțe și chiar arme nucleare! Dacă, desigur, pierde vreun cadru de conducere cheia de la Cernobîl! Fără să vreau, am ajuns responsabil de zbor pentru cele două avioane americane încărcate cu ciocolată...Am în atenție respectarea cu sfințenie a programului de zbor. Avioanele americane trec pe deasupra casei mele, îndreptându-se spre Aeroportul Kogălniceanu. Dacă nu aud, într-o zi, motor american de avion, sunt bolnav! M-am învățat cu ele în ipostaza de distribuitori...
Războiul. Nu mai sunt deloc liniștit. Cine ține la el cheia de la Cernobîl? Oare ei ne vor apăra, Doamne, în caz că vom fi atacați de ruși! Huși d-acilea! Ce caută și cofetarii ăștia în prima linie a frontului? Uneori, poți să ajungi erou fără voie și americanilor le place chestia asta...Teribilismul în sine îl determină să facă glume proaste și să ascundă cheia de la Cernobîl! Am identificat, în fine, și sursele generatoare de infern și zgomote ciudate, gen șuieratul unei conducte de apă caldă sparte, care m-au scos în stradă după miezul nopții. Atacatorii sunt niște pescăruși nervoși! Mă mir, pentru că eu am scris întotdeauna frumos despre pescăruși! Și cu toate astea, nopțile trecute, au atacat casa mea cu o ură furibundă! Nici o diferență între banda sonoră a filmului "Păsările", de Alfred Hitchcock și cea înregistrată în curtea mea! Dacă sunt pescărușii refugiați de la Cernobîl!!!
