Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
FPTR lansează o nouă ediție a programului *Litoralul pentru toți*, cu tarife de la 35 de lei pe noapte

FPTR lansează o nouă ediție a programului *Litoralul pentru toți*, cu tarife de la 35 de lei pe noapte(481)

Programul social “Litoralul pentru toți”, ajuns la ediția cu numărul 41, începe în acest an pe data de 28 august și durează până la finalul sezonului. În această perioadă, turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, prețurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon, arată datele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Până în prezent și-au anunțat participarea 27 hoteluri din toate stațiunile de pe litoralul românesc, dar până la data la care se va da startul programului, FPTR estimează că se vor înscrie aproximativ 100 de hoteluri ce vor pune la dispoziția turiștilor un număr de circa 10.000 de locuri de cazare pe noapte.

“În ciuda scurtării vacanței de vară a elevilor și a campaniei fără precedent de denigrare a litoralului românesc, “Litoralul pentru Toți” este un program așteptat și dorit atât de românii care s-au bucurat deja de o vacanță în plin sezon, cât și de cei care vor să profite de tarifele foarte bune pentru a merge într-un sejur pe litoral. Este singurul program social care oferă posibilitatea tuturor să se relaxeze câteva zile la plajă și îi îndemn pe turiști să rezerve în această perioadă pentru că prețurile sunt accesibile, cu mult mai mici decât în destinațiile concurente, iar vremea se anunță a fi însorită și călduroasă toată luna septembrie”, declară Dragoș Răducan, președintele FPTR.

Tarifele prin programul “Litoralul pentru Toți” sunt cu până la 75% mai mici față de cele din vârf de sezon, iar sejururile pot fi achitate și cu vouchere de vacanță. Pentru o noapte de cazare fără mic dejun tarifele încep de la 35 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopți de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive tarifele încep de la 215 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 2 nopți de cazare.

Programul Litoralul pentru Toți se află la ediția cu numărul 41 și este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Detaliile privind hotelurile incluse în programul Litoralul pentru Toți se găsesc pe site-ul www.fptr.ro. Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât și prin intermediul agențiilor de turism.

Federația Patronatelor din Turismul Românesc este singura federație patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate “turism, hoteluri restaurante”, având în componență societăți comerciale din turism care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajați, gestionând, într-o pondere covârșitoare, capital românesc.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.