Mihai Lupu: * Mă bucur că judeţul Constanța va fi unul dintre cele şase Centre de Excelenţă din România!*(733)
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a primit astăzi vizita Ministrului Sportului, Carol-Eduard Novak. Discuțiile s-au concentrat pe identificarea celor mai bune soluții necesare dezvoltării şi promovării sportului la nivelul județului Constanța.
“Am discutat cu domnul ministru despre noile direcţii care vor fi prinse în Strategia Națională pentru Sport, în special cele care privesc judeţul Constanţa, precum şi despre descentralizarea direcţiilor din subordinea Ministerului Sportului. Mă bucur că judeţul Constanța va fi unul dintre cele şase Centre de Excelenţă din România şi am fost asigurat că vom lucra împreună pentru ca sportul să fie susţinut cu adevărat, aici, la noi acasă. Ne mândrim cu sportivi care au purtat cu onoare numele Constanței și al României în lume. Gheorghe Hagi, Simona Halep, Eliza Samara, Răzvan Florea, Horia Tecău, Alina Platon, Cătălina Ponor, Simona Amânar, și nu în ultimul rând, doamna Elena Frâncu sunt numai câțiva dintre sportivii care ne-au bucurat sufletele cu performanțele lor. Tuturor le suntem datori cu o infrastructură sportivă care să motiveze tânăra generație. Am încredere că susținerea Ministerului Sportului ne va ajuta în atingerea obiectivelor ambițioase pe care le avem“ – Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.
Consiliul Judeţean Constanţa