Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Marius Horia Țuțuianu: Constanța are nevoie de locuri de parcare, o știm cu toții. Dar nu așa.

Marius Horia Țuțuianu: Constanța are nevoie de locuri de parcare, o știm cu toții. Dar nu așa.(808)

" ❗Nu masacrând spațiul verde pentru a crea câteva locuri de parcare, în încercarea disperată a unui primar habarnist de a estompa valul nemulțumirilor.

‼️Constanța este sufocată de betoane. Nu ne ajung, mai turnăm altele, omorând puținul verde ce ne-a mai rămas?

👉🏻 Nu învățăm nimic din greșelile altora?

👉🏻Imaginile sunt surprinse zilele acestea, în Satul de Vacanță, în vecinătatea restaurantului Nord.

❗Zona face parte din Parcul Tăbăcăriei. Până acum ceva vreme, era spațiu verde, erau copaci acolo, spun oamenii.

🚨Astăzi nu mai sunt. Vedem doar straturi de pietriș bine bătătorit, pe care urmează a se turna beton, în încercarea de a amenaja, cel mai probabil, câteva locuri de parcare.

Asta, în timp ce primarul habarnist se laudă că va amenaja noi parcuri. Le-am pierdut numărul, atât de multe au fost promisiunile. Și cu ele am rămas, pentru că, în mod concret, nu am văzut nimic. Poate doar alte betoane, așa cum

vedem în imaginile acestea.

👉🏻Păi, n-ar fi bine, dle Primar Chițac, ca, în timp ce ne fălim cu proiecte frumos desenate pe hârtie, să avem grijă de ceea ce avem deja?

👉🏻 De Parcul Tăbăcărie spre exemplu? Să mai punem niște gazon unde e cazul, să ne batem puțin capul să rezolvăm problema cu malul?

Dar cu betonul e mai simplu, nu?

👉🏻Desenăm două dungi pe asfalt, închideți gura constănțenilor care vor noi locuri de parcare și mai scăpați și de problema îngrijirii spațiului verde sau a irigatului.

👉🏻N-ar fi mai bine, dle Primar Chițac, să vă puneți echipa din Primărie la treabă să facă niște proiecte de amenajare a unor parcări, unele adevărate, supraetajate sau subterane, așa cum vedem pe la alții, nu doar desenate pe asfalt așa cum se poartă la noi?!

🤔Sau să mă adresez mai bine dnei Ovanesian? "

#HT
#PSD 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.