Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
BNR, ASF, MF și ARB au organizat *Tabăra urbană de educație financiară*

BNR, ASF, MF și ARB au organizat *Tabăra urbană de educație financiară*(537)

Banca Națională a României (BNR), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Ministerul Finanțelor (MF) și Asociația Română a Băncilor (ARB) au organizat, în perioada iunie - august 2022, a patra ediție a proiectului „Tabăra urbană de educație financiară”.

Proiectul este derulat anual, sub auspiciile Acordului de Colaborare privind Educația Financiară și este dedicat elevilor din clasele a VI-a și a VII-a. În acest an, elevii care au avut prilejul să fie parte a acestei experiențe sunt înscriși la unități școlare din București, Ilfov, Timiș, Cluj, Dolj, Iași, Constanța.

Pe parcursul celor cinci zile ale taberei, specialiști din cadrul BNR, ASF, MF/ANAF și ARB au prezentat și explicat noțiuni și concepte financiare. Fiecare dintre grupurile de elevi a beneficiat de informații utile cu scopul de a dezvolta obiceiuri sănătoase privind modul de gestionare a banilor și abilități de a face alegeri corecte și informate pentru a-și îmbunătății situația financiară.

În acest context, programul abordează o metodologie de predare non-formală, denumită edutainment (education through entertainment). Astfel, activitățile se bazează pe o tehnică multi-senzorială, care determină o învățare accelerată, copiii fiind în permanență implicați în procesul de educație. Jocurile și activitățile sunt utilizate pentru a demonstra concepte importante, astfel încât elevii să învețe și să se distreze în același timp.

De asemenea, în perioada 28 august – 2 septembrie, a fost organizată o sesiune dedicată copiilor din medii defavorizate. Aceasta s-a derulat la Unitatea de perfecționare profesională și activități sociale a BNR de la Cumpătu – Sinaia, într-un cadru informal. Participanților le-a fost pusă la dispoziție infrastructura necesară pentru a crea o atmosferă plăcută în care cunoștințele și informațiile să fie asimilate la nivel optim.

Educația financiară ocupă un loc strategic pe agenda instituțiilor semnatare ale Acordului de Colaborare. Acordul, încheiat de cele patru instituții și Ministerul Educației, vizează elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară (SNEF) și realizarea de activități comune în domeniul educației financiare.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.