PISICA BLÂNDĂ(805)
Un pamflet pe zi
În aparență, pisica blândă toarce liniștită, dar, în realitte, își ascute unghiile cu mult năduf. Torsul său seamănă mai mult cu un mârâit prelung care ne aduce aminte de lungile perioade canine din istoria noii democrații a politichiei noastre.
Pisica blândă se face că doarme, dar, în realitate, nu pune geană pe geană din cauza fețelor care îi umblă tot timpul prin cap. Din reflex, le trage dușmanilor săi de moarte câte o labă peste bot, dar, în realitate, le-ar scoate ochii!
Pisica blândă toarce rău și își compară adversarii politici cu niște bieți șoricei. Ce poftă nebună să-i învârtă cu gheruțele sale până îi apucă damblaua.
La întâlnirea cu partidele rivale, pisica blândă s-a manifestat după regulile felinei căreia îi tună și îi plouă! Alta ar fi fost situația într-o dictatură! Mama ei de democrație, chiar în starea ei șubredă!
În aparență, pisica toarce, dar, în realitate, concepe noi planuri și capcane pentru prins șoareci liberali sau dintre cei care au fluierat în biserică. Concepția unei momeli strategice îți ia destul de mult timp, mai ales atunci când ai în față partide care s-au fript rău de tot cu iaurtul electoral.
Chiar dacă în realitate nu este prea blândă, pisica e musai să-și păstreze calmul pentru a-și duce la îndeplinire planul de răzbunare. Paradoxal, deși unii se laudă cu presupusa lor experiență politică, se reped, într-un gest de slugărnicie și frică, să ia pisica în brațe! Nici că se poate mai bine pentru o felină blândă care țintește de multă vreme jugulara adversarului!
Pisica se lasă mângâiată și alintată, cu toate că scârba față de unii este mai mult decât vizibilă. E limpede că așteaptă momentul propice pentru a lansa atacul decisiv cu gheara la gât!
Pisica blândă mimează că ar vrea să se tolănească și să se joace cu liderii politici care au înfierat-o cu mânie proletară. În realitate, le ia pulsul și îi însemnează cu păr ca să nu le piardă urma. Trăim un moment de liniște parșivă în care torsul pisicii nu este ceea ce cred toți cei care iau parte la lupta politică de la noi.
Cei cărora, datorită torsului felinei, le-a adormit vigilența li se pregătește ceva. Cred unii că furtuna politică a trecut, motiv pentru care s-au șters la gură de spume și o iau de la început! Eroare capitală.
Pisica blândă toarce rău! E o formulă vicleană de a-i îmbrobodi pe toți cei care până acum s-au aflat în tranșeele cafturilor pisicești din politica noastră. E prea liniștită pisica blândă care toarce rău! Le face semne pisicești cu coada ochiului ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat!
Cine e dispus să creadă în farmecul ocheadelor nu are decât să o facă după cum îl mână instinctele politice! Au scos unii definitiv din calcul posibilitatea de a se trezi cu pisica pe cap! De când cu negocierile, s-au culcat pe ambele urechi. Chiar nu bănuiesc unii dintre ei că se expun la pericole imense prin inhalarea părului de pisică? Miroase peste tot a pisică blândă care toarce rău.
Pisica blândă și cu o mare experiență politică face noi promisiuni și programe de dezvoltare. Sunt politicieni care din dorința de a-și salva pielea sunt în stare să înghită până și păr de pisică! Înghite omul, dacă vrea să supraviețuiască politic!
De data aceasta, nu ține cu pasarea pisicii de la un partid la altul. Fiecare politician ar trebui să-și asume răspunderea pentru ceea ce a făcut și face!
Pisica blândă care toarce suspicios e semn rău. Să ne ferescă Dumnezeu de o nouă încăierare între felinele politichiei noastre!