Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Invitați speciali și proiecții de film gratuite la Zilele Dobrogene de Film

Invitați speciali și proiecții de film gratuite la Zilele Dobrogene de Film(532)

În perioada 12 – 14 noiembrie, la Constanța au loc Zilele Dobrogene de Film.

Evenimentul, finanțat de Primăria Municipiului Constanța, propune publicului o serie de proiecții de filme românești și străine co-produse de cineaști din țări aflate în regiunea Mării Negre sau filmate în zona Dobrogei. Intrarea la proiecții este gratuită, iar acestea vor avea loc la Centrul Multifuncțional Educațional Pentru Tineret „Jean Constantin” (Bulevardul Ferdinand 56) și la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța (Strada Lahovari Ion 2).

În plus, la eveniment vor participa actori precum Olimpia Melinte, Bogdan Farcaș sau Nicoleta Hâncu, care vor sta de vorbă cu publicul la finalul proiecțiilor.

 

Programul Zilelor Dobrogene de Film se deschide sâmbătă, 12 noiembrie, la ora 15:30 la Centrul MEPT „Jean Constantin” cu Between Two Dawns / Din zori până în zori (2021, r. Selman Nacar), o co-producție Turcia – România multi-premiată la festivalurile de profil. Filmul este un portret tulburător al Turciei contemporane, în care onoarea familiei este, în continuare, mai presus de orice.

 

Tot sâmbătă, la Centrul MEPT „Jean Constantin”, de la ora 17:30 va avea loc proiecția filmului Căutătorul de Vânt (2022, r. Mihai Sofronea, co-producție România – Bulgaria)). Filmat în Dobrogea, filmul spune povestea unui bărbat (interpretat extraordinar de actorul Dan Bordeianu) care află că mai are puțin timp de trăit, dar regăsește frumusețea vieții. La proiecție vor fi prezenți regizorul Mihai Sofronea, dar și actorii Olimpia Melinte, Adrian Titieni și Elias Ferkin.

 

Duminică, 13 noiembrie, de la ora 17:30, la „Jean Constantin” publicul este așteptat la proiecția ... Poate mai trăiesc și azi (2020, r. Tudor Cristian Jurgiu, co-producție România-Grecia), o poveste de dragoste neobișnuită, filmată la mare și inspirată din filme, cărți și folclor. Nicoleta Hâncu, actrița din rolul principal, va fi prezentă la Constanța.

 

În ultima zi a evenimentului, spectatorii sunt așteptați la Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța de la ora 18:00 pentru filmul Breaking News (2017, r. Iulia Rugină) filmat în Dobrogea, cu Andi Vasluianu și Voica Oltean în rolurile principale. Filmul spune povestea unui cunoscut reporter TV care trebuie să realizeze unul dintre cele mai grele reportaje din viața lui. Iar ultima proiecție din program este Neidentificat (r. Bogdan Georgi Apetri, 2020), un film polițist premiat la Festivalul Internațional de Film Transilvania sau la Festivalul de Film de la Varșovia. Actorul din rolul principal, Bogdan Farcaș, va fi prezent la Constanța pentru o discuție cu publicul.

 

Zilele Dobrogene de Film este un proiect finanțat de Primăria Municipiului Constanța.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.