*TIMPUL* merge mai departe(1179)
Fără discuţie, existenţa cotidianului „Timpul” a fost legată, cel puţin în ultimii zece ani, de directorul său, excepţionalul jurnalist Lucian Cristea. În fiecare zi, alături de ştirile calde, de evenimentele care se petreceau nu numai în Constanţa, dar şi în ţară şi în lume, „Timpul” mai aducea ceva. Ceva aparte. Editorialul, plin de umor, câteodată chiar şfichiuitor, care de multe ori făcea cititorii să izbucnească în hohote de râs al lui Lucian.
Din păcate, Lucian Cristea s-a stins la sfârşitul anului trecut şi ne-a lăsat mai săraci cu un zâmbet. Mai văduviţi de o glumă. Mai trişti. Asta nu înseamnă însă să ne lase mai săraci şi mai văduviţi şi de ziarul pe care l-a iubit ca pe copilul său şi căruia i-a dat tot, de la uluitorul lui talent, până la sănătatea pe care i-a picurat-o în fiecare zi, el epuizându-se, iar ziarul devenind din zi în zi mai puternic.
Aşa cum dispariţia unui părinte, care a dat totul copilului său, nu înseamnă şi dispariţia copilului, tot aşa, nici dispariţia lui Lucian Cristea nu trebuie să însemne dispariţia cotidianului.
„Timpul” nu poate fi oprit. Pentru că încetarea apariţiei lui ar însemna sfârşitul unei veritabile istorii a presei române. Nume mari ale culturii şi gazetăriei româneşti au publicat în el de-a lungul timpului. Să nu uităm că în el, Eminescu îşi scria excepţionalele editoriale, foarte actuale şi astăzi. Sau, revenind în contemporaneitate, să nu uităm că în „Timpul” a publicat şi unul dintre eroii presei române, care a luptat cu condeiul împotriva dictaturii ceauşiste: Petre Mihai Băcanu.
Această excepţională tradiţie, nu avem voie să o îngropăm odată cu Lucian Cristea.
De aceea, „Timpul” va merge mai departe, Printre cei care sunt datori să facă asta, mă socotesc şi eu. Nu numai datorită prieteniei de-o viaţă care m-a legat de Lucian Cristea, ci şi ca o datorie de gazetar, în aceste momente când presa românească este lovită din toate părţile şi invadată de analfabeţi ori slugi ale celor care plătesc mai bine.
De aceea, în fiecare săptămână, ne vom întâlni aici, în „Timpul”. Nu ca să-l înlocuiesc pe Lucian Cristea, pentru că asta nu se poate. Nu am nici umorul, nici tenacitatea lui de a ţine cu dinţii de un subiect. Ci pentru a ajuta, după puterile mele, ca „Timpul” să meargă mai departe. Să-şi continue drumul.
