În fiecare an, în data de 2 februarie, se aniversează Ziua Mondială a Zonelor Umede(412)
👉Tema pentru Ziua Mondială a Zonelor Umede din acest an ne atrage atenția tututor că „Este timpul pentru restaurarea zonelor umede”.
Ziua Zonelor Umede marchează semnarea, în 1971, a Convenţiei de la Ramsar (Convenţia asupra zonelor umede, de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice), ratificată de România🇷🇴 prin Legea nr. 5/1991.
✅Obiectivul Convenției este acela de a conserva zonele umede, fauna și flora care servesc ca habitat al păsărilor acvatice, iar pe de altă parte constituie cele mai importante resurse de valoare economică, naturală, științifică și recreativă, a căror pierdere ar fi ireparabilă.
✅Pe lista Ramsar sunt înscrise 2.414 zone umede de importanţă internaţională, cu o suprafaţă totală de peste 254 milioane de hectare.
➡️Presiunea tot mai mare pe care schimbările climatice o pun zi de zi pe întreaga Planetă și inclusiv pe zonele umede (râuri, cursuri de apă, lacuri, mlaștini, estuare și acvifere) ne îndeamnă să acționăm fără întârziere în spiritul protejării resurselor de apă pe care le avem.
👉Zonele umede de importanţă internaţională declarate în România sunt:
1. Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”, cu o suprafaţă de 580.000 ha ( 21/05/91)
2. Insula Mică a Brăilei, cu o suprafaţă de 17.586 ha (15/06/01)
3. Parcul Natural Lunca Mureşului, cu o suprafaţă de 17.166 ha (02/02/06)
4. Complexul piscicol Dumbrăviţa, cu o suprafaţă de 413,5 ha (02/02/06)
5. Lacul Techirghiol, cu o suprafaţă de 1.462 ha (23/03/06)
6. Parcul Natural Porțile de Fier, cu o suprafață de 115.666 ha (18/01/11)
7. Parcul Natural Comana, cu o suprafață de 24.963 ha (25/10/11)
8. Tinovul Poiana Stampei, cu o suprafață de 640 ha (25/10/11)
9. Lacul Bistreț, cu o suprafață de 27482 ha (13.06.2012)
10. Confluența Olt – Dunăre, cu o suprafață de 7,302 ha (13.06.2012)
11. Lacul Iezer Călărași, cu o suprafață de 681 ha (13.06.2012)
12. Balta Suhaia, cu o suprafață de 19.594 ha (13.06.2012)
13. Ostroavele Dunării – Bugeac – Iortmac, cu o suprafaţă de 82.832 ha (22/08/2012)
14. Blahnița, cu o suprafaţă de 45.286 ha (30/08/2012)
15. Brațul Borcea, cu o suprafaţă de 21.205 ha (08/02/2012)
16. Canaralele de la Hârșova, cu o suprafaţă de 7.406 ha (25/08/2012)
17. Confluența Jiu - Dunăre, cu o suprafaţă de 19.800 ha (25/09/2012)
18. Calafat - Ciuperceni – Dunăre, cu o suprafaţă de 29.206 ha (25/08/2012)
19. Dunărea Veche – Brațul Măcin, cu o suprafaţă de 26.792 ha (25/08/2012)
20. Zona umedă Jijia – Iași, cu o suprafaţă de 19.432,5 ha (14/02/2020).