Așa vă place istoria?(377)
16 februarie este a 47-a zi a calendarului gregorian.
Evenimente
1646: Are loc bătălia de la Torrington, din cadrul primului război civil englez. Forțele parlamentare, conduse de Thomas Fairfax, au obținut victoria punând capăt rezistenței regaliste în vestul țării.
1699: Prima diplomă leopoldină ce recunoaștea clerului greco-catolic aceleași privilegii de care se bucurau și preoții catolici.
1742: Spencer Compton, Conte de Wilmington, devine prim-ministru al Regatului Unit.
1875: Are loc prima ședință publică a Societății Studenților în Medicină.
1918: Consiliul Lituaniei a adoptat Declarația de Independență, prin care cerea crearea unui stat lituanian democratic.
1923: La Geneva s-au pus bazele noului pact al Micii Înțelegeri.
1923: Mormântul faraonului Tutankamon a fost inclus în circuitul turistic egiptean.
1930: Federația Română de Fotbal s-a afiliat la Federația Internațională a Asociațiilor de Fotbal (FIFA).
1933: Greva de la Atelierele CFR Grivița; Pactul de reorganizare a Micii Înțelegeri.
1935: A fost adoptată Legea pentru înființarea Monetăriei Naționale.
1959: Fidel Castro a preluat conducerea Cubei.
1968: România a renunțat la organizarea administrativă tipic sovietică în regiuni și raioane și a reînființat unitatea administrativ-teritorială tradițională: județul; au fost organizate 39 de județe, plus municipiul București.
1976: S-a desemnat, la Barcelona, de către reprezentanții a 12 state mediteraneene, "Convenția pentru protecția Mediteranei împotriva poluării".
1985: Șeicul Ibrahim al-Amin face public manifestul grupării islamice Hezbollah, ce luase recent ființă, pe fondul războiului din Liban.
2005: A intrat în vigoare Protocolul de la Kyoto, după ratificarea sa de către Rusia.
Nașteri
1497: Philipp Melanchthon, umanist și reformator german (d. 1560)
1603: Giovanni Battista Carlone, pictor italian (d. 1684)
1620: Frederic Wilhelm, Elector de Brandenburg (d. 1688)
1679: Friedrich Wilhelm, Duce de Saxa-Meiningen (d. 1746)
1698: Pierre Bouguer, matematician, geofizician, geodez și astronom francez (d. 1758)
1761: Jean-Charles Pichegru, general francez (d. 1804)
1786: Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei (d. 1859)
1801: Constantin, Prinț de Hohenzollern-Hechingen (d. 1869)
1822: Sir Francis Galton, explorator, biolog și statistician englez (d. 1911)
1826: Joseph Victor von Scheffel, poet german (d. 1886)
1831: Nicolai Leskov, scriitor rus (d. 1895)
1834: Ernst Haeckel, biolog și filozof german (d. 1919)
1846: Prințesa Marguerite d'Orléans, prințesă franceză, membră a Casei de Orléans (d. 1893)
1848: Octave Mirbeau, scriitor francez (d. 1917)
1852: Charles Taze Russell, comerciant american, fondatorul organizației religioase Martorii lui Iehova (d. 1916)
1854: Marea Ducesă Vera Constantinovna a Rusiei, fiica Marelui Duce Constantin Nicolaevici al Rusiei (d. 1912)
1866: Viaceslav Ivanov, poet rus (d. 1949)
1878: Lajos Ágner, scriitor, istoric literar și orientalist maghiar (d. 1949)
1886: Constantin Budeanu, inginer român, unul dintre întemeietorii școlii românești de electrotehnică, membru al Academiei Române (d. 1959)
1902: Teodor Bordeianu, inginer agronom român, membru titular al Academiei Române (d. 1969)
1906: Tiberiu Popoviciu, matematician român, membru al Academiei Române (d. 1975)
1910: Lucia Demetrius, scriitoare română (d. 1992)
1928: Pedro Casaldáliga, episcop brazilian, activist pentru drepturile omului (d. 2020)
1935: Sonny (Salvadore) Bono, membru al grupului Sonny and Cher (d. 1998)
1939: Ilie Constantin, poet, prozator și eseist român stabilit în Franța
1939: Czesław Niemen, compozitor polonez și muzician rock (d. 2004)
1942: Kim Jong-il, fiul dictatorului Kim Ir Sen, președinte nord-coreean (d. 2011)
1949: Maria Elena Bjornson, scenografă franceză de teatru de origine norvegiană și română (d. 2002)
1959: John McEnroe, jucător american de tenis
1964: Constantin Enceanu, interpret român de folclor
1968: Adina Vălean, politician român
1969: Liviu Alexandru Miroșeanu, politician român
1979: Valentino Rossi, pilot italian de motociclism
1979: Simone Vanni, scrimer italian
1990: The Weeknd, cântăreț canadian
1983: Mihai Bendeac, actor, scriitor, regizor român
1986: Ciprian Deac, fotbalist român
1997: Alexandra Dindiligan, handbalistă română
Decese
1279: Regele Alfonso al III-lea al Portugaliei (n. 1210)
1391: Ioan al V-lea Paleologul, împărat bizantin (n. 1332)
1899: Félix Faure, președinte al Franței (n. 1841)
1905: Cesare Dell'Acqua, pictor italian (n. 1821)
1907: Giosuè Carducci, poet, prozator și eseist italian, laureat Nobel (n. 1835)
1909: Ernest Victor Hareux, pictor francez (n. 1847)
1917: Octave Mirbeau, scriitor francez (n. 1848)
1930: Ion N. Angelescu, economist, profesor universitar și om politic român (n. 1884)
1932: Ferdinand Buisson, pacifist francez, laureat Nobel (n. 1841)
1975: Chivu Stoica, om politic, președinte al Consiliului de Stat (1965-1967) (n. 1908)
1982: Tamás Barta, muzician maghiar (n. 1948)
1995: Victor Kernbach, prozator, poet, eseist, traducător, autor al unui Dicționar de mitologie generală (n. 1923)
1996: Nicolae Carandino, gazetar, traducător și director al Teatrului Național din București, ultimul dintre supraviețuitorii procesului Iuliu Maniu (n. 1905)
2000: Lila Kedrova, actriță de origine rusă, laureată a Premiului Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin în filmul Zorba grecul (n. 1919)
2010: John Davis Chandler, actor american (n. 1935)
2011: Len Lesser, actor american (n. 1922)
2013: Dumitru Sechelariu, om de afaceri, primar al Bacăului în perioada 1996-2004 (n. 1958)
2016: Boutros Boutros-Ghali, fost secretar general al ONU (n. 1922).
Sărbători
Lituania—Ziua națională - Aniversarea proclamării independenței (1918)