Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
sport
Gruparea Mobilă Constanța recomandă suporterilor să dea dovadă de fair-play!

Gruparea Mobilă Constanța recomandă suporterilor să dea dovadă de fair-play!(381)

Sâmbătă, 18 februarie, începând cu ora 20.00, pe stadionul Central al Complexului Academiei de Fotbal ,,Gheorghe Hagi” din localitatea Ovidiu se va desfășura meciul de fotbal dintre F.C.V. Farul Constanța şi F.C. Petrolul Ploiești.

Pentru desfășurarea în condiții optime a evenimentului sportiv, jandarmii Grupării Mobile Constanţa vor acționa în zonele din imediata apropiere a stadionului, pentru prevenirea apariției unor evenimente de natură să afecteze climatul de ordine și siguranță publică.

Având în vedere interesul crescut al suporterilor pentru acest meci, pentru evitarea creării de ambuteiaje și a timpilor mari de așteptare la porțile de acces, reaminitim faptul că accesul în stadion se va face începând cu ora 18.30.

Totodată, reamintim câteva dintre obligațiile care revin spectatorilor conform Legii 4/ 2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive:

- sã nu sãvârşeascã fapte, acte sau gesturi obscene, sã nu profereze ori sã scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţãri cu acte de violenţã împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucãtori sau a bunurilor acestora;
- sã nu arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucãtorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdãresc;
- sã nu introducã în arena sportivã inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;
- sã nu escaladeze gardurile care delimiteazã spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;
- sã nu pãtrundã în stare vãditã de beţie sau sã consume bãuturi alcoolice în arena sportivã;
- sã nu refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de cãtre forţele de ordine;
- sã nu se caţere pe gardul care delimiteazã spaţiul de joc de tribunã;
- sã nu provoace ori sã participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, dupã caz, a arenei sportive;
- sã nu îşi ascundã faţa cu articole de îmbrãcãminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea.

Să nu uităm că: FAIR-PLAY reprezintă o conduită onestă în orice situație și presupune acceptarea cu demnitate atât a înfrângerii, cât și a victoriei.

Gruparea Mobilă Constanța, mereu la datorie, mereu alături de tine !
    

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.