Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
timp liber
Să ne amintim de... ELENA ROIZEN

Să ne amintim de... ELENA ROIZEN(1921)

Elena Roizen (născută Barbu) (n. 1 februarie 1945, Ovidiu, județul Constanța — d. 25 septembrie 2007, Constanța) a fost o cântăreață de muzică populară dobrogeană.

Și-a început cariera artistică în anul 1965, debutând la Radiodifuziunea Română cu cântecul Hai, Dunărea mea. A fost, pe rând, angajată a ansamblurilor „Brâulețul” din Constanța, „Nunta Zamfirei” din Eforie și „Dor Transilvan” din Bistrița.

A înregistrat peste 100 de piese pe discuri, casete, CD-uri. A participat de-a lungul carierei la numeroase festivaluri, iar după moartea sa, Festivalul cântecului popular din Ovidiu îi poartă numele. A fost căsătorită cu profesorul de limba engleză Marcel Roizen. Împreună au o fiică, Alina-Clara, care locuiește la Montreal, și un băiat, Mihai-Codruț, ofițer de marină. A fost mătușa cântăreței Paula Popescu-Kehnen, pseudonimul „Paula P’Cay“ (n. 1972, România).

În 2002 (noiembrie 29) a primit : Ordinul Național „Serviciul Credincios” A fost numită Privighetoarea cântecului dobrogean. Elena Roizen și-a început cariera artistică în anul 1965 când a debutat la Radiodifuziunea Română cu cântecul Hai, Dunărea mea. De atunci, solista a primit un loc special în galeria marilor interpreţi ai cântecului popular românesc. Din repertoriul artistei fac parte și melodii auzite de la mama ei, originară din nordul Dobrogei, fiind foarte apreciată mai ales pentru modul de interpretare al doinelor. “Elena, tu te tragi din Ardeal, doinele tale de acolo sunt … te simt că ești ardeleancă pe undeva” – Maria Butaciu despre Elena Roizen.

Elena Roizen a fost, din 1967, angajată a ansamblului “Brâulețul” din Constanţa, alături de care în 1970 pleacă în turneu în Africa Centrală. A mai susținut un turneu în Olanda cu formația Petre Barbu, în 1990, iar în 2001 a cântat la Montreal și Toronto.

Între anii 1971 și 1974 începe colaboararea cu numeroase ansambluri din țară, cu orchestre din București, alături de care susținea concerte pe litoral. După reangajarea la Ansamblul Brâulețul în 1974, se transferă 4 ani mai târziu la Ansamblul Nunta Zamfirei alături de care rămâne 12 ani. În 2022 a avut loc Festivalul Cântecului Popular care-i poartă numele, ajuns la ediția a XIII-a.

Recent inaugurat, Centrul Cultural care-i poartă numele din orașul natal oferă la standarde moderne o gamă variată de cercuri educative, dispunând de logistică, personal și spații personalizate pentru fiecare activitate în parte. În fiecare an se alocă un buget pentru dezvoltarea fondului de carte din cadrul bibliotecii, anul acesta urmând a fi dotată și biblioteca din cadrul Centrului Cultural ,,Gabriel Cotabiță’’, din satul Poiana.
         

Documentar întocmit de Pompiliu Comșa
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.