Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
economic
Șantierul Naval Damen Mangalia cu rol important în noua dezvoltare de business

Șantierul Naval Damen Mangalia cu rol important în noua dezvoltare de business(514)

Grupul Damen Shipyards îşi valorifică resursele şi experienţa în domeniul construcţiilor navale pentru a deveni o forţă majoră în domeniul construcţiilor offshore.

Compania vede perspective importante în domeniul eolian offshore, în special în sectorul eolian plutitor emergent şi recunoaşte, de asemenea, potenţialul altor segmente ale sectorului energetic offshore şi al acvaculturii.

Damen oferă în prezent un serviciu integrat de construcţie şi livrare pentru clienţi împreună cu furnizarea expertizei complete în fabricarea şi ingineria acestor proiecte.


"Şantierul Naval Damen Mangalia (DSMa) din România, cea mai mare unitate a grupului, va avea un rol important în această nouă dezvoltare de business. Şantierul este dotat cu toate facilităţile necesare manipulării structurilor foarte mari, de asemenea este echipat cu o linie de panouri semiautomată, spaţii moderne de sablare şi vopsire, o macara tip portal de 1.000 de tone şi alte echipamente care o fac foarte eficientă din punct de vedere operaţional, dar şi economic", potrivit unui comunicat al companiei remis redacției www.timpul.Info.

În prezent, compania livrează două proiecte de transmisie offshore HVDC (High-Voltage Direct Current) la DSMa, ambele fiind construite în cadrul unor contracte cu Aker Solutions, în calitate de contractor principal EPCI. Lucrările au început anul trecut şi odată cu începerea asamblării şi echipării, primul proiect va fi livrat în prima jumătate a anului 2023, iar cel de-al doilea va fi livrat în primul trimestru al anului 2024.

Odată finalizate, platformele HVDC vor pleca spre şantierul Aker Solutions din Stord, Norvegia, unde echipamentul HVDC se va instala şi se va pune în funcţiune înainte de fi livrate spre destinaţia finală.


"Suntem foarte încântaţi că Aker Solutions, furnizor de top al produselor şi serviciilor integrate pentru industria energetică globală, a ales Damen Shipyards pentru aceste proiecte. Suntem încrezători că platformele HVDC îşi vor îndeplini rolurile pentru mulţi ani de acum înainte şi suntem încântaţi să ne extindem contribuţia pe care o avem deja la implementarea capacităţii de generare a energiei eoliene offshore atât de necesare", a declarat Wouter Henstra, director comercial Damen Offshore Construction.


Damen se ocupă de construcţia structurală, protecţia suprafeţei, echiparea, izolarea, iluminatul, conducte, cablarea locală şi altele, precum şi de construcţia grilajelor de transport.

Principiile de proiectare după care s-a realizat design-ul structural realizat de Aker Solution permit un proces de fabricare eficient atunci când este combinat cu facilităţile disponibile la DSMa.

Experienţa îndelungată a Damen în domeniul construcţiilor navale, împreună cu facilităţile Şantierului Naval Damen Mangalia, asigură cea mai înaltă calitate în execuţia proiectelor actuale şi viitoare.

"Damen Shipyards Group este un partener cheie pentru noi în domeniul eolian offshore. Instalaţiile lor sunt adaptate pentru fabricarea acestor tipuri de structuri, iar compania împărtăşeşte pasiunea noastră pentru realizarea de proiecte mari şi complexe în condiţii de siguranţă şi sustenabilitate. Am construit o relaţie foarte solidă cu compania în ultimii ani şi considerăm că Damen este o parte esenţială în livrarea cu succes a portofoliului nostru HVDC", a adăugat Arne Engevik, director HVDC la Aker Solutions.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.