Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
Martor incomod

Martor incomod(330)

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României mai au nevoie de aproximativ două săptămâni pentru a se putea pronunța definitiv în dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din zona (Anadalchioi) Brătianu - Constanța. Instanța supremă se va pronunța în cauză pe data de 30 martie 2023. Dosarul a fost soluţionat în primă instanţă de Curtea de Apel Bucureşti, prin aplicarea următoarelor pedepse: Crinuța Nicoleta Dumitrean (fost președinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și al Comisiei Centrale de Despăgubiri), a luat 6 ani și 3 luni închisoare. Totodată, magistrații au decis confiscarea sumei de „400.000 euro primită de aceasta cu titlu de mită sau echivalentul în lei a acestei sume la cursul de schimb al B.N.R. la data executării măsurii“.

Omul de afaceri Horia Simu a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni închisoare. Alin Horațiu Dima a luat 9 ani si 8 luni închisoare (contopire cu pedeapsa din Dosarul retrocedărilor din Constanța). Cătălin Florin Teodorescu, Oana Vasilescu, Dragoș George Bogdan au luat câte trei ani cu suspendare. Florentina Savu a luat patru ani de închisoare. Cei patru anterior menționați au fost membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Marko Atilla Gabor a luat cinci ani de închisoare. Judecătorii i-au obligat, în solidar, pe inculpaţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Savu Florentina, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Teodorescu Cătălin Florin, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoş George, Marko Attila Gabor, Simu Horia şi Dima Alin Horaţiu, la plata către partea civilă Statul Român prin Ministerul Finanţelor a sumei de 7.715.000 euro echivalent lei la data plăţii, în măsura în care pretenţiile părţii civile nu sunt acoperite prin repunerea părţilor în situaţia anterioară şi restituirea sumei aferente deciziei nr. 15764/FF/26.05.2011 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P., anulata conform art. 25 alin. 3 C.p.p. În rechizitoriu, procurorii DNA arată că, „la data de 22 octombrie 2009, inculpatul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziționat drepturile litigioase ce priveau o suprafață de teren situată în municipiul Constanța, prețul cesiunii fiind de 700.000 de euro“.

„De la acea dată, inculpatul Simu Horia a inițiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajați ai societăților sale și prin intermediul unor persoane cu funcții de conducere din cadrul unor instituții publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obținerea despăgubirilor prin intervenția acestora la nivelul autorităților implicate în procedura de retrocedare. Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpații Dumitrean Crinuța Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoș, Teodorescu Cătălin Florin și Marko Atilla Gabor, în calitate de președinte, respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente) și a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horațiu, prin care valoarea unui teren în suprafață de 25 de hectare situat în municipiul Constanța (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 de euro (35 de euro/mp), echivalentul a 37.243.500 de lei“, potrivit DNA.

„Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului, respectiv cu suma de 7.715.000 de euro, echivalentul a 32.838.126 de lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat, concomitent cu obținerea unui avantaj patrimonial de către inculpatul Simu Horia și alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de 32.209.990,76 de lei. Concret, membrii Comisiei, luând la cunoștință concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, nu au constatat faptul că inculpatul Dima Alin Horațiu a supraevaluat terenul respectiv, deși aveau cunoștință de faptul că suprafața respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanța și avea destinația de teren agricol“, spun procurorii DNA.

„Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidențiată poziția exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia, expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacții de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul și extravilanul municipiului Constanța care nu aveau categoria de folosință teren agricol“, se mai arată în documentele celor de la Anticorupție.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Martor incomod: Pompiliu Comșa 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.