Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
info utile
ORA DE VARĂ 2023

ORA DE VARĂ 2023(342)

Chiar dacă în fiecare an se discută despre renunțare, schimbarea orei de vară este o certitudine și pentru 2023. Anul acesta, va avea loc în noaptea de 25 spre 26 martie.

Aparent o simplă modificare a ceasului, schimbarea asta vine cu o multitudine de probleme, pe care mulți le resimt, dar despre care puțini știu. Conform celor de la Gândul.ro la nivelul UE, de ani buni se cere fixarea permanentă a unei singure ore, iar Parlamentul European chiar a dezbătut subiectul și a decis să recomande statelor membre să renunțe la sistemul ora de vară – ora de iarnă.

România nu a făcut niciun pas până în prezent, asta chiar dacă foarte mulți oameni sunt afectați de această schimbare. Ora 03.00 va deveni ora 04.00.

Medicii avertizează că, odată cu trecerea la ora de vară, crește cu 24% și numărul cazurilor de pacienți care au suferit un atac de cord. Experții contactați de CNN au arătat că de vină ar fi pierderea a mai bine de jumătate de oră de somn (cam 40 de minute) în fiecare noapte, până când organismul se acomodează cu noul fus orar.

Pe termen mediu și lung, privarea constantă de o oră de somn poate avea efecte grave asupra sănătății. Și nu numai inima este afectată, ci și creierul. Fără cele 40 de minute de odihnă, pierdute din cauza trecerii la un alt fus orar, creierul este supus fenomenului de „micro-somn”. La un stil de viață adoptat pe termen lung, consecințele pot fi fatale, atrag atenția experții.

Nu în ultimul rând, de trecerea la ora de vară/iarnă este legată și creșterea numărului de accidente la locul de muncă, precum și a celui de sinucideri înregistrate în rândul populației. După trecerea la ora de vară, care în acest an va avea loc în noaptea de 25 spre 26 martie, organismului îi vor trebui câteva săptămâni pentru acomodare.

(sursa: Gândul.ro)
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.