Amintiri cu GRIGORE MOISIL (II)(576)

Viaţa profesorului Grigore C. Moisil (1906–1973), între pereţii Facultăţii şi în afara sălilor de curs, are, oricât de banal ar părea, un singur fir roşu:matematica. Despre pasiunea sa nebună, nebună de tot şi despre umorul său care tinde la infinit vorbesc nepoata lui Grigore Moisil, istoricul Zoe Petre, şi fostul său student, academicianul Mircea Maliţa, împreună cu care a pus bazele şcolii de informatică românească.

Mai întâi, Grigore Moisil se duce la şcoala primară la Bucureşti, face câţiva ani de liceu la Vaslui şi apoi în Bucureşti, la Liceul „Spiru Haret“. În 1924, îşi alege două cariere, dar se răzgândeşte după trei ani. Intră ca student la Politehnică, Facultatea de Construcţii, pe care n-o termină însă niciodată. În paralel, începe şi Facultatea de Matematică. Renunţă la prima, mulţumindu-se să rezolve probleme şi teoreme propuse de profesorii lui: Dimitrie Pompeiu, Gheorghe Ţiţeica, Anton Davidoglu. Profesorului îi place foarte mult şi la Iaşi, unde profesează, din 1932, vreme de zece ani. Nu numai că leagă prietenii de-o viaţă, precum cea cu profesorul Alexandru Myller, dar trăieşte acolo câteva momente unice.

Închipuiţi-vi-l pe profesorul Moisil, la masa restaurantului Corso din centrul Iaşiului, ascultând o orchestră care-i cânta un vals compus de el! Partitura există şi astăzi. În aceşti ani se îndrăgosteşte de Viorica Constante, sora Lenei Constante (n.r. – o artistă plastică şi o folcloristă celebră), pe care o ia de soţie. Îi scrie zilnic scrisori de dragoste, scurte pasaje fiind redate în cartea Vioricăi Moisil.

Îi sunt tot mai des apreciate şi recunoscute cercetările ştiinţifice şi calităţile profesorale, iar numele său devine deja un ecou strident în ţară şi în străinătate. Drept care, după Al Doilea Război Mondial, guvernul comunist îl numeşte ambasador al României la Ankara, unde stă doi ani.

Profesoratul, Centrul de Calcul pe care-l înfiinţează, noua lui obsesie – informatica – parcă nu-i ajung. Aşa că începe să meargă prin licee, să stea de vorbă cu copiii fricoşi de matematică, să le explice importanţa informaticii şi noile meserii care se fac din faţa calculatorului.

Grigore C. Moisil aparține celei de-a cincea generații de matematicieni români. Din prima generație fac parte fondatorii Spiru Haret și David Emmanuel, ambii cu doctorate la Sorbona (Paris). Aceștia s-au născut la mijlocul secolului al XIX-lea și au meritul de a fi inițiat cercetarea matematică de înalt nivel în România.

Născut la Tulcea, cu un lung arbore genealogic de înalți intelectuali. Principalii dascăli ai copilului Moisil au fost părinții săi. Tatăl său a fost un important istoric, în timp ce mama sa a fost doar o educatoare pentru școala primară. Mama sa l-a învățat să numere și să facă calcule și abia într-o a doua etapă să citească și să scrie. Grigore Moisil a urmat școala primară în București, apoi liceul la Vaslui și la București (la Liceul „Spiru Haret”) între 1916 și 1922. În 1924, a fost admis la Școala de Construcții Civile a Universității Politehnice din București, dar și la Școala de Matematică a Universității din București.

A manifestat un interes mai pronunțat pentru matematică, astfel că a părăsit Universitatea Politehnică în 1929, deși trecuse deja toate examenele din anul III. În 1929 și-a susținut teza de doctorat, La mécanique analytique des systemes continus (Mecanica analitică a sistemelor continue), în fața unei comisii conduse de Gheorghe Țițeica, din care făceau parte Dimitrie Pompeiu și Anton Davidoglu. Teza a fost publicată în același an la editura Gauthier-Villars din Paris și a primit comentarii favorabile din partea lui Vito Volterra, Tullio Levi-Civita și Paul Lévy.

În 1930, Moisil a plecat la Universitatea din Paris pentru continuarea studiilor de matematică, pe care le-a finalizat în anul următor cu lucrarea Despre o clasă de sisteme de ecuații cu derivate parțiale din fizica matematică În 1931, s-a întors în România, unde a fost numit pe un post de profesor la Școala de Matematică a Universității din Iași.

La scurt timp după aceea, a plecat pentru o bursă de un an de la Fundația Rockefeller pentru a studia la Roma. În 1932, s-a întors la Iași, unde a rămas aproape 10 ani, dezvoltând o relație strânsă cu profesorul Alexandru Myller. La Universitatea din Iași a predat primul curs de algebră modernă din România, denumit Logică și teoria demonstrației. În timp ce se afla la Iași, a finalizat cercetări remarcabile prin numeroasele idei noi și prin modul său de a găsi și de a folosi noi conexiuni între concepte din diferite domenii ale matematicii. A fost promovat la gradul de profesor titular în noiembrie 1939. În 1941, s-a eliberat un post de profesor la Universitatea din București, iar Moisil a aplicat pentru el. Cu toate acestea, Gheorghe Vrânceanu, Dan Barbilian și Miron Nicolescu au aplicat și ei pentru acest post, iar Vrânceanu l-a obținut. Moisil s-a adresat Ministerului Educației, argumentând că ar fi o mare oportunitate pentru matematica din România dacă toți patru ar putea fi numiți. Ca urmare a apelului său, toți cei patru matematicieni au fost angajați.

Moisil s-a mutat la București, unde a devenit profesor la Școala de Matematică (ulterior Școala de Matematică și Informatică) a Universității din București, la 30 decembrie 1941. A fost Membru al Academiei Române și al Institutului de Matematică al Academiei Române. În 1948, și-a reluat activitatea didactică la Universitatea din București. În același an, a fost ales membru al Academiei Române și membru al Institutului de Matematică al Academiei Române.

A povestit pentru Măria Sa Cititorul Pompiliu Comșa

Articole similare

• Atelier de pictură pe sticlă, de Sfânta Paraschiva
• Romana Amerling & The Henry Love Group: o seară între Viena, Paris și New York
• Trofeul „Dan Moisescu” merge la GAMURAR ELENA, din București
• În plin război, Constanța dădea zilnic masa gratuit la 1400 de copii
• Festivalul „Dan Moisescu”, la ediția a XXX-a. Două seri în care cântecul popular românesc aduce la Constanța tinere talente și mari artiști