Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
evenimente
Ziua Bujorului, declarată Floare Națională a României

Ziua Bujorului, declarată Floare Națională a României(394)

În data de 15 mai este Ziua Bujorului românesc și, anul acesta, pentru prima dată o sărbătorim ca Floare Națională a României, declarată astfel prin lege în toamna lui 2022.

Bujorii au înflorit în rezervaţiile naturale. Floarea este răspândită doar în anumite zone din România, inclusiv în Dobrogea, și este perioada în care înflorește și poate fi admirată.

În județul Tulcea, unul dintre cele mai frumoase locuri din regiune este Dealul cu Bujori din apropierea cetății Enisala, dar mai puteți găsi minunatele flori sângerii în Parcul Național Munții Măcinului și în pădurea din zona Șipote – Adamclisi.

Deja în poiana din Pădurea Ciolpani a localității Fântâna Mare, a fost organizat Festivalul Bujorilor, care a adus pe scenă ansambluri vocale ale comunităților ucrainene din județul Tulcea.

Evenimentele de acest fel au devenit o tradiție și sunt dedicate bujorului românesc, declarat monument al naturii încă din anul 1932. Este o floare foarte rară şi veche, despre care specialiștii spun că a supravieţuit chiar și erei glaciare. Acum bujorul din mediul natural, este pe cale de dispariție.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.