Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social

Un conflict între CJAS și Spitalul Județean Constanța, închis după 10 ani(953)

În anul 2003, Spitalul Județean Constanța a cerut Casei Județene de Asigurări de Sănătate suma de aproape 20 de milioane lei, pentru servicii medicale prestate.

După 10 ani, puțin mai mult de jumătate din această sumă a intrat în conturile spitalului. Directorul CJAS, Dragoș Poteleanu, a anunțat, astăzi, că circa 10 milioane de lei au intrat deja în conturile SCJU. „S-a efectuat prima tranșă, prima parte, mai mult de 50% de 9.950.000. Suma depășește cu puțin 50% din valoarea debitului pe care Casa Județeană a fost obligată prin instanță să-l achite. Restul debitului va fi achitat așa cum ne-am înțeles în convenția de eșalonare, începând cu luna ianuarie 2014, în tranșe lunare până la sfârșitul anului viitor”, a declarat Poteleanu.
Banii provin de la Ministerul Finanțelor, deci nu afectează bugetul CJAS.

”Am înștiințat Casa Națională, care și-a asumat la acea întâlnire că va solicita o suplimentare de credite bugetare de la Ministerul de Finanțe, cu destinația cheltuieli de judecată în valoarea respectivă. Acest lucru s-a întâmplat la rectificarea care a avut loc în luna octombrie, la rectificarea bugetară [...] suma respectivă a fost alocată cu destinație precisă către această plată la nivelul Casei Județene, astfel că ieri ne-au intrat banii și astăzi am făcut plata”, a spus Poteleanu, președinte CJAS Constanța.

 Acesta precizat că a făcut nenumărate drumuri la Casa Națională pentru rezolvarea problemei. ”Practic, cum se zice, m-am căsătorit cu Bucureștiul”, a subliniat el.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.