Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
timp liber
Apare FLASH, pastila electronică! Ne va fi foame doar atunci când vrem noi!

Apare FLASH, pastila electronică! Ne va fi foame doar atunci când vrem noi!(298)

Pastila denumită FLASH reprezintă o alternativă promițătoare la medicamente sau intervenții chirurgicale și a fost testată cu succes până în prezent pe porci. Unul dintre avantajele sale este că nu provoacă efecte secundare, așa cum se întâmplă în cazul administrării medicamentelor sau efectuării operațiilor, scrie Neuroscience.

Va fi eficientă nu doar în cazul celor obezi, dar și a pacienților cu tulburări de alimentație sau alte boli unde slăbirea este obligatorie, ea acționând direct asupra ”hormonului foamei” numit grelină.

Cercetătorii de la MIT sunt cei care au creat dispozitivul care alterează conexiunea dintre nervii stomacali și creier, pentru a anula senzația de foame.

Cum funcționează

Atunci când stomacul este gol, se eliberează un hormon, care apoi călătorește prin fluxul sanguin către creier, determinând senzația de foame. Pastila electronică va interveni în acest proces.

Dispozitivul ingerabil este minim invaziv și extrem de ieftin, având la bază o baterie ce costă doar un dolar, deja aprobată de Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente pentru utilizare în alte dispozitive ingerabile.

În prezent, pilula electronică a MIT funcționează continuu, dar cercetătorii spun că versiunile viitoare ar putea fi pornite sau oprite de la distanță. Deoarece dispozitivul este "relativ simplu", echipa MIT speră că testele pe oameni ar putea începe în trei ani.

www.stiripesurse.ro

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.