Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
ÎNTREBĂRI PERTINENTE, DEOCAMDATĂ, FĂRĂ RĂSPUNS

ÎNTREBĂRI PERTINENTE, DEOCAMDATĂ, FĂRĂ RĂSPUNS(449)

Marius-Constantin BUDĂI, Ministrul muncii și solidarității sociale a fost întrebat de deputatul constănțean Dumitru-Viorel Focșa, despre măsurile concrete pentru ca muncitorii să rămână în țară. Mai ales că exodul românilor către străinătate a atins, de mult, cote maxime, România cunoscând un real proces de depopulare, fapt reflectat, inclusiv, în ceea ce privește forța de muncă. Dar și acum așteaptă răspuns scris la întrebarea sa, conform unui automatism găunos.

Aceeași metodă este folosită și de Adrian CÂCIU, Ministrul investițiilor și proiectelor europene când a fost interpelat de același incisiv parlamentar tomitan despre problemele sistemice în MIPE. Opinia tuturor este că MIPE funcționează extrem de defectuos, în special pe partea de decontări către beneficiarii de fonduri pe POR care dureaza luni de zile pentru cereri de plata, cereri de rambursare sau prefinanțări, motiv pentru care mari investiții sunt în întârziere sau chiar nu vor putea fi finalizate până la sfârșitul anului, când acest program trebuie închis.

De dorit ar fi ca să se încadreze cu plățile în termen, dar sub smnul întrebării este mai ales ce va face onor ministrul cu lucrările aflate în întârziere care nu vor putea fi recepționate până la sfârșitul anului. Dar cel mai spinos aspect diurn este realitatea falsă a României educate.

Proiectul ”România Educată” s-a dovedit a fi un mare eșec promovat de la catedra minciunilor de președintele Iohannis! Cuțitul a ajuns la os! E îndeajuns să ne plimbăm pe străzile țării și să vedem, cu ochiul liber, cum arată România ”educată”, cu ghilimelele de rigoare ”educată”: mii de săli de păcănele și cazinouri, reclame uriașe la țigări electronice și la cazinouri cu tinere aproape dezbrăcate, droguri în aproape orice liceu.

Fenomenul drogurilor, fumatul la tineri și adicția de jocurile de noroc sunt scăpate total de sub orice control. Iar motivele sunt simple și tot atât de evidente - reclamele agresive și tolerate peste tot în cazul pariurilor și țigărilor electronice, precum și reacțiile anemice ale poliției și procurorilor în cazul drogurilor.

Efectele asupra sănătății copiilor noștri sunt ireversibile: peste 50% dintre elevii de liceu au fumat țigări electronice sau produse de tutun încălzit în ultimele 30 de zile, arată un raport al Institutului Național de Sănătate Publică. Capitala țării este plină de panouri publicitare uriașe în care tinere fotografiate în posturi vulgare promovează păcănelele, sălile de jocuri de noroc sau de pariuri sportive au pe lângă ele tot case de amanet – rețeta perfectă nu numai pentru falimentul financiar, ci și pentru cel moral.

Cât despre droguri, e îndeajuns să ne amintim de clipele aproape hilare, dacă n-ar fi, cu adevărat, tragice, când șeful Agenţiei Naţionale Antidrog, Cristian Georgel Ivan, în septembrie 2022, a dovedit o incompetență crasă, blocându-se în faţa unor întrebări simple despre fenomenul stupefiantelor, lăsând să se înțeleagă că nu e la curent cu activitatea instituției sau că se teme să dezvăluie informații reale pentru a nu-i deranja pe „mai marii sistemului”.

Desigur, președintele țării este surd și orb față de aceste reale probleme ale societății românești, n-a luat nicio poziție publică, fiind preocupat, mai degrabă, de concedii sub forma vizitelor de protocol, business–uri, să nu uităm afacerea BMW și, îndeobște, orice altceva decât ceea ce ar trebui și pentru ce a fost votat.

Una peste alta trăim într-o lume minunată, unde singura preocupare a politicienilor este să facă afaceri doar cu statul, nu între ei, într-o lume a corupției și a desfrâului.

Iar un parlamentar cu curaj, cum este DUMITRU VIOREL FOCȘA, are îndrăazneala de a se lupta pentru principii, pentru a îndeplini ceea ce vrea electoratul care l-a trimis în principalul forum al țării și de aceea îl susținem și-i subliniem eforturile.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.