Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
editorial
Radio Erevan, USR-ul lui Stelică și intenția din ce în ce mai mică

Radio Erevan, USR-ul lui Stelică și intenția din ce în ce mai mică(3949)

La Radio Erevan s-a angajat un mister DJ. Ca să nu vină cu mâna goală, și-a luat și colegii de organizație. Cu toții, disperați fiind după procentele pierdute din motive de prestație locală cel puțin jalnică, au început să lălăie! Ați ghicit este vorba despre Stelian ION și tot USR-ul său.

Și uite așa au ieșit în spațiul public cu o “partitură”, pompos denumită plângere penală. În fapt, un anchilozant comunicat, de tip Agamiță Dandanache, de la formațiunea pe care fostul ministru al Justiției o păstorește la malul mării.

Din acest comunicat se dă vestea în patru zări că USR Constanța a depus o plângere penală în legătură cu vânzarea bucății de 854 mp de plajă din stațiunea Mamaia către șeful PSD, Ion Dumitrache. Vânzarea a fost posibilă, cu ceva timp în urmă, ca urmare a hotărârii inițiate de Vergil Chițac și votată în Consiliul Local Municipal Constanța de majoritatea consilierilor. Mai puțin cei de la USR.

Atunci, Stelian ION și tot USR-ul său susțineau că hotărârea CLM are “urme de ilegalitate.” Să te crucești nu alta, când o gogomănie de acest fel iese din gura unui fost ministru al Justiție.

Acum, același personaj afirmă că plajele “fac parte din domeniul public al statului, nu din domeniul privat al unor băieți deștepți din Constanța.”. Să te închini cu ambele mâini nu alta, când asculți o așa prostioară. Mai mult decât atât, să regreți că nu ești miriapod ca să-ți faci cruce cu toate mâinile aferente, văzând că nici un USR-ist nu a citit expunerea de motive atașată hotărârii CLM. Acolo unde este specificat că respectiva suprafață face parte din domeniul PUBLIC PRIVAT al muncipiului Constanța.

Stare de fapt care a permis vânzarea. Și nu la orice preț ci la 1.485. 960 euro fără TVA. Sumă frumușică la care reacționează chiar și șarpele cu clopoței. Dar șarpele când îl doare capul iese ca prostul la drum și riscă să fie strivit de orice șofer iresponsabil.

Tot acum, mister DJ de la Radio Erevan cere, din nou, ca licitația privind vânzarea acestei suprafețe să fie anulată. Cică acolo este nisip! Or avea nisip în ochi USR-iștii și Stelian Ion? Din acest motiv să nu fi văzut că aici există o construcție ridicată încă de pe vremea în care aprigii userei de la acest moment se jucau cu lopățele în nisip?

Ca să fiu mai explicit, la mijloc este doar o banală răfuială politică. Purtată, în lipsă de altceva, cu argument penibile scrise pe avioane de hârtie. Așa cum a fost petiția înaintată de userei, după votul din Consiliul Local Municipal Constanța. Țidulă în care Stelian ION&Company cerșeau semnăturile constănțenilor pentru a fi anulată vânzarea. Iar constănțenii au fost foarte “impresionați”: au semnat …596 de persoane, din cele aproape 400.000 cu domiciliul în municipiul reședință de județ.

Măi copii, când absentați din Parlament jucându-vă în chiloței pe plajele din Mamaia și nu aveți bănuți să vă cumpărați o umbrelă de soare sau măcar un șezlong, luați măcar unul din voi (nu spun cine, persoană importantă!) și răsfoiți un manual de drept! Că de strâmbele voastre s-au cam săturat constănțenii. Urmarea? Intenția lor de vot pentru Stelică& Company este din ce în ce mai mică.

Când sesizarea penală a USR-iștilor va primi de la Parchetul București cuvenitul NUP, promit să le dau eu o bere rece sau un gin cu gheață, la alegere. Pe cuvânt de pionier! Salut voios.

Pompiliu Comșa

P.S. Celor interesați le pot oferi gratuit câte un pampers după lectura acestui pamflet. Aferim.
   

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.