Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
cultura-educatie
Evenimentul cultural-artistic „BuradArt – Ziua Imnului Naţional”, la a II-a ediție

Evenimentul cultural-artistic „BuradArt – Ziua Imnului Naţional”, la a II-a ediție(528)

Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, organizează vineri, 28 iulie 2023, începând cu ora 18:00, în sala de spectacole a Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin’’, evenimentul cultural- artistic „BuradArt – Ziua Imnului Naţional”, ajuns la cea de-a II-a ediție. Spectacolul va marca Ziua Imnului Național al României, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, sărbătorită în fiecare an pe 29 iulie, dată la care, în anul 1848, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată în parcul Zăvoi din Râmnicul Vâlcea.

Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

„BuradArt – Ziua Imnului Naţional” va aduce în atenția publicului un program cultural-artistic atractiv și complex, în care se regăsesc fascinante capodopere muzicale, cunoscute și îndrăgite, din repertoriul național și internațional.

Pe scena Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin’’ vor evolua unii dintre cei mai apreciați artişti constănţeni, a căror activitate se desfăşoară pe scenele de operă naţionale, cât şi internaţionale: soprana Georgiana Costea-Glugă – profesor de pian, expert drd. în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, tenorul Doru Iftene, profesor colaborator pentru disciplina Canto clasic, la catedra Canto, în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, tenorul Ionuţ Cristinel Boancheş, artist liric al Teatrului Național de Operă și Balet (TNOB) „Oleg Danovski” Constanța, baritonul Cristian Caragea – TNOB ,,Oleg Danovski’’ și violonista Cristina Dinescu, profesor titular de vioară în cadrul Colegiului Național de Arte „Regina Maria”, precum și colaborator permanent instrumentist în cadrul TNOB „Oleg Danovski”.

De asemenea, acompaniamentul muzical va fi susţinut de pianista Natalia Gribinic, maestru acompaniator, de peste 20 de ani, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”. Aceasta va susţine suportul muzical pe pianul de concerte Boston ce face parte din mult apreciata marcă Steinway & Sons, care se află în dotarea Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada”.

Spectacolul se va desfășura cu participarea a trei dintre cursanții din cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”: Persida Matei - la clasa Canto clasic – prof. colaborator Doru Iftene, Daria Dumitrașcu - cursantă la clasa de Pian a prof. Galina Manea și Eric Sburlan - cursant al clasei de Pian, prof. Georgiana Costea – Glugă.

Prezentatoarea acestui eveniment de înaltă ținută cultural-artistică va fi actriţa Ana-Maria Ştefan.

Publicul de la malul mării, de toate vârstele, este așteptat vineri, 28 iulie 2023, de la ora 18:00, în sala Centrului Multifuncțional Educativ pentru Tineret ,,Jean Constantin’’, la acest spectacol special, pentru a sărbători așa cum se cuvine, cu emoție și bucurie, Ziua Imnului Naţional.

Intrarea este liberă.

 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.