ISTORIA ȚĂRII ROMÂNEȘTI PÂNĂ ÎN ANUL 1290 (I)(640)

fragmente din Istorie Furată-Întemeierea Țării Românești de Cornel Bîrsan
                                                               

Primele menţiuni

Primele menţiuni despre vlahii munteni, nord dunăreni le găsim în cronicile bizantine care menţionează în anul 726 o serie de năvăliri ale valahilor nord dunăreni aliaţi cu vlaho-râcnii în imperiul bizantin. Aceste conflicte se vor soluţiona abia în anul 780, când între cele două părţi se adopta un armistiţiu de pace. Este mai mult ca sigur că aceşti vlahi contestau influența şi intruziunea bizantină la nord de Dunăre.

Într-o cronică turcă numită Oguzname se menţionează în jurul anului 839 despre existenţa unei ţări a vlahilor la nord de Dunăre.

În timpul confruntărilor armate din anii 968 şi 969, dintre Sviatoslav ( 964 – 972), cneaz al Kievului şi Împăratul bizantin Nikephoros II Phokas ( 963 – 969) , sunt pomenite în cronica rusă “Povestea vremurilor de demult” , 80 de cetăti-oraşe la Dunărea de Jos. Aceste conflicte se acutizează însă în anul 971, când noul Împărat bizantin, Ioan Tzimiskes ( 969 – 976) pune bazele formării unei theme Paristrion – provincie bastion, organizată pentru apărarea graniţei Dunării de Jos şi a litoralului Pontic, până la Varna. Reşedinţa acestei provincii era la Durostolum (Silistra) şi cuprindea un teritoriu între Munţii Balcani, Dunăre şi Marea Neagră. Rolul acestei provincii militarizate era organizarea apărării bizantine faţă de campaniile lui Sviatoslav.

Cronica “Însemnările toparhului grec” sau “Anonimul lui Hase” menţionează că in jurul anului 972 la Dunărea de Jos existau un număr de 10 cetăţi-oraşe cu 500 de aşezări omeneşti puternic populate. Conducătorii acestor cetăţi profitând de campaniile lui Sviatoslav, se răscoală împotriva imperiului bizantin. Urmare a înfrângerii cneazului rus, în bătălia de la Durostorum la 24 iulie 971, Ioan Tzimiskes anexează Bulgaria orientală şi Dobrogea. Răscoala valahilor este şi ea înfrântă, bizantinii consolidându-şi puterea asupra teritoriilor nord dunărene. Dar aceste conflicte ale populaţiilor nord dunărene vor continua în timp, astfel că în anul 1000, cronicile bizantine semnalează lupte între aceştia şi armatele conduse de către Împăratul Vasile al II-lea Macedoneanul (976 – 1025) cel supranumit Bulgaroctonul, adică omorâtorul de bulgari.

Vasile al II va avea ca obiectiv, în timpul domniei sale distrugerea ţaratului bulgar. Începând din anul 986 va iniţia o campanie permanentă de subminare a influenţei bulgare în Balcani. Confruntarea finală dintre bizantini şi armatele ţarului bulgar Samuil (997 – 1014) se va da la Belaşita, în anul 1014. Bulgarii vor fi înfrânţi şi decimaţi, iar 14.000 de prizonieri vor fi orbiti. Înfrângerea bulgarilor va duce în anul 1018 la dezmembrarea ţaratului bulgar, de către bizantini, şi împărţirea lui în 3 theme: Bulgaria, Sirmium şi Dalmaţia. Supremaţia bizantină se va întinde şi asupra cetăţilor aflate la nord de Dunăre, vlahii fiind obligaţi să se supună acestora.

Nu avem dovezi dacă populaţia valahă nord dunăreană ar fi participat la conflictul dintre ţaratul bulgar şi imperiul bizantin, dar o menţiune făcută în Analele din Bari ne pomeneşte despre o oaste bizantină comandată de catre protospatarul Oneste împotriva arabilor din sudul Italiei, în care erau şi contingente valahe. Mai mult ca sigur că în urma extinderii autorităţii bizantine asupra ţinuturilor nord dunărene, conducatorii acestora erau obligaţi să participe cu oaste alături de bizantini, în luptele duse de aceştia.

Informaţii ulterioare despre comunităţile valahe le avem în timpul invaziilor pecenege din anii 1036, când devastează Dobrogea şi distrug printre altele şi cetăţile Capidava şi Dervent, şi în anii 1046 şi 1047 când tot aceştia tranziteaza Muntenia şi invadeaza thema Paristion, regiunea administrativă bizantină din sudul Dunării.

O altă menţiune a existenţei românilor la nord de Dunăre o face în jurul anului 1050, geograful persan Gardizi, în lucrarea sa “Podoaba istoriilor”.

În anul 1054, patriarhul Mihai I Kerularios (1043-1058) şi papa Leon al IX-lea (1049 – 1054) se excomunică reciproc, având astfel loc separarea bisericii de la Roma, de cea de la Bizanț. În urma acestui act, numit Marea schismă, românii vor trece sub autoritatea strictă a patriarhatului de la Bizanţ.

Autor: Cornel Bîrsan

- Va urma

Articole similare

• Atelier de pictură pe sticlă, de Sfânta Paraschiva
• Romana Amerling & The Henry Love Group: o seară între Viena, Paris și New York
• Trofeul „Dan Moisescu” merge la GAMURAR ELENA, din București
• În plin război, Constanța dădea zilnic masa gratuit la 1400 de copii
• Festivalul „Dan Moisescu”, la ediția a XXX-a. Două seri în care cântecul popular românesc aduce la Constanța tinere talente și mari artiști