Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
administratie locala
Înșă 275 de INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE pentru colectarea gunoiului la Constanța

Înșă 275 de INSULE ECOLOGICE DIGITALIZATE pentru colectarea gunoiului la Constanța(380)

După ce, în cadrul unui proiect pilot, au fost amplasate și puse în funcțiune 14 eco-insule digitalizate de colectare a gunoiului pe 4 fracții, urmează să fie achiziționate cu bani europeni încă 275.

Contractul de finanțare pentru proiectul „Achiziția de insule ecologice digitalizate”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență a fost semnat încă de la începutul lunii mai, iar acum este în derulare procedura de achiziție a celor 275 de insule, demarată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 22.629.700,00 lei, echivalentul a 4.600.000,00 euro, la care se adaugă TVA aferent cheltuielilor eligibile în valoare de 4.299.643,00 lei.

Cele 275 de eco-insule vor fi distribuite în tot orașul până la finalul anului următor.

Insulele ecologice sunt compuse dintr-un ansamblu de containere pentru colectarea separată a deșeurilor, sunt protejate anti-vandalism și împotriva accesului neautorizat și dotate cu acces digitalizat pentru persoanele fizice arondate.

Insulele ecologice digitalizate pentru colectarea gunoiului reprezintă soluţia optimă pentru gestionarea deșeurilor din comunităţi, mai ales în zonele turistice şi în centrul oraşelor. Aceste dispozitive asigură eliminarea în mare proporţie a mirosurilor neplăcute, a vandalizării, a aspectului neplăcut pe care actualele platforme îl au. De asemenea, îndeamnă la colectare separată, care este esențială pentru sănătatea noastră și igiena locului în care trăim.
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.