Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
FPTR: Litoralul se ieftinește cu până la 70% de la 1 septembrie. O noapte de cazare costă de la 35 lei pentru o persoană, la fel ca anul trecut

FPTR: Litoralul se ieftinește cu până la 70% de la 1 septembrie. O noapte de cazare costă de la 35 lei pentru o persoană, la fel ca anul trecut(294)

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediția de toamnă a programului “Litoralul pentru toți”, prin care românii se pot caza în hotelurile si pensiunile clasificate din stațiunile de la Marea Neagră cu prețuri începând de la 35 de lei pe noapte. Pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparație cu tarifele din vârf de sezon, majoritatea hotelurilor din acest program pastrand tarifele de anul trecut

Programul “Litoralul pentru toți”, a ajuns la ediția cu numărul 42, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie 2023 și se adresează tuturor turiștilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon. Până în prezent s-au înscris în program 48 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ 5.000 de locuri de cazare pe noapte. Pana la inceperea efectiva a programului, pe 1 septembrie, estimam ca peste 100 de unitati vor intra in acest program, astfel incat peste 40.000 de turisti ar putea beneficia de tarife reduse pe litoral in luna septembrie. Locurile vor fi vândute direct de hoteluri dar si prin agenţiile de turism partenere și revânzătorii lor.

“Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc. Interesul ridicat manifestat de turiști îi determină pe hotelieri să mențină unitățile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, afirmă Dragoș Răducan, presedintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

In programul “Litoralul pentru Toți”, tariful pentru o noapte de cazare începe de la 35 de lei pe noapte, pentru o persoana, cel mai ieftin pachet, fără masa, putand fi achiziționat la un hotel de 2 stele din stațiunea Eforie Nord, dacă se achiziționează un sejur de minim 5 nopți. În acest program s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turiști.

“Turiștii au toate motivele să aleagă o vacanță la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în varf de sezon și ne așteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reușit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar și turiștii care doresc inca o vacanță pe litoral. Ne-am obișnuit în ultimii ani ca vremea să țină cu turiștii și în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceștia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârșitul lunii.”, a adăugat reprezentantul FPTR.

 

"Litoralul pentru Toţi" este singurul program social din România susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

 

Federația Patronatelor din Turismul Românesc este singura federație patronală cu reprezentativitate legală la nivel de ramură, atestată prin hotărâre de instanță, având în componență un numar de 5.344 de societati comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajați, reprezentând 37% din forța de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro și gestionând, într-o pondere covârșitoare, capital românesc.

 

Informațiile privind hotelurile incluse în acest program se pot afla pe site-ul www.fptr.ro  

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.