Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
politica
Mașina lui Radu Mazăre, parcată pe trecerea de pietoni

Mașina lui Radu Mazăre, parcată pe trecerea de pietoni(1547)

O fotografie interesantă a ajuns pe emailul redacției Timpul. Este vorba despre un instantaneu care surprinde una dintre mașinile primarului Radu Mazăre în momentul când este parcată fix pe trecerea de pietoni, pe strada Mircea, vizavi de colegiul Mircea cel Bătrân. De obicei mașina este condusă chiar de primar, dar există posibilitatea ca la volan să se fi aflat un apropiat de-al său.


În orice caz, primarul se poate considera norocos că Poliția Locală nu a trecut prin zonă. Suntem convinși că reprezentanții acesteia, care ridică orice mașină parcată neregulamentar, nu ar fi ezitat să facă la fel și în acest caz. Nu-i așa, domnule Bratu?
 

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.