Arhiva Timpul · vizualizezi versiunea clasică a publicației.Mergi la site-ul actual →
social
George Măndilă: Este necesar ca Mamaia să fie din nou în preferințele europenilor!

George Măndilă: Este necesar ca Mamaia să fie din nou în preferințele europenilor!(402)

Organizația de Management al Destinației Mamaia – Constanța se pregătește intens pentru revenirea în forță a stațiunii Mamaia pe scena turistică europeană.

George Măndilă, președintele OMD, afirmă că este imperativ să participăm la târgurile de turism internaționale dacă dorim să redăm stațiunii Mamaia strălucirea de altădată și să atragem un număr cât mai mare de turiști străini. În ultimii ani, Mamaia nu a beneficiat de o promovare unitară, susținută și elaborată.

 

”Am luat în calcul ca în această toamnă să participăm la cel puțin două târguri de turism internaționale: la Târgul de Turism de la Londra, care este cel mai mare în această perioadă, cât și la cel de la Varșovia, pentru că noi considerăm Polonia o piață accesibilă. Și în primăvară vor fi mai multe târguri la care vom fi prezenți, cel mai important fiind la Berlin și, evident, la București. Încercăm să acoperim o zonă cât mai mare, vom avea materiale de promovare bine făcute, convingătoare, pentru că este necesar ca Mamaia să fie din nou în preferințele europenilor, așa cum a fost în anii 60, 70, 80 și 90, când milioane de turiști străini ajungeau pe litoralul românesc, iar cei mai mulți veneau la perla litoralului, Mamaia. Promovarea la nivel internațional a lipsit până acum, așa că vom surmonta acest handicap și vom reveni pe piață.”, a transmis George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța.

Articole similare

Arhivă în mod de lectură. Comentariile noi nu mai pot fi trimise din versiunea clasică.

Editorial

Cei patruzeci și cinci!
scris de Florin Dinu
Dacă articolul din 24 iunie l-am intitulat “După douăzeci de ani”, m-am gândit să păstrez linia lui Alexandre Dumas și să con(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

  • Dobrogea a ajuns într-un castel din Belgia
  • Se oprește apa în localitățile Murfatlar, Poarta Albă și Galeșu!
  • Erwin Șimșensohn: „Accesibilitatea în artele spectacolului înseamnă asumarea unui teatru deschis!”
  • RAJA anunță lucrări la Stația de Tratare și Pompare Palas, miercuri – 26 august 2026!
  • Trofeele Mamaia Nostalgia, „mai mult” decât muzică la Festivalul Mamaia 2026 Un regal muzical, între Italia și România
Versiunea clasică este disponibilă în mod de lectură; votarea și formularele interactive sunt dezactivate.